ANAF: Persoanele juridice care în 2022 au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, nu trebuie să depună declaraţie de menţiuni

G.D.
Miscellanea / 24 martie 2023

ANAF: Persoanele juridice care în 2022 au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, nu trebuie să depună declaraţie de menţiuni

Persoanele juridice, care în anul 2022 au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor şi în anul 2023 îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru a aplica acelaşi regim, nu au obligaţia de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declaraţii de menţiuni (formular 700 sau, după caz, formular 010) întrucât, în această situaţie, nu se modifică datele din declaraţia de înregistrare fiscală, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, contribuabilii au obligaţia depunerii unei declaraţii de menţiuni în cazul modificării ulterioare a datelor din declaraţia de înregistrare fiscală", spune ANAF.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb