Analiză AEI: Energia între circ mediatic, factura care se pregăteşte şi România uitată în întuneric

Z.B.
Macroeconomie / 24 august, 08:51

Analiză AEI: Energia între circ mediatic, factura care se pregăteşte şi România uitată în întuneric

În ultima lună, energia a încetat să mai fie tratată ca un domeniu strategic şi s-a transformat într-un spectacol mediatic. Spaţiul public a fost invadat de „experţi” apăruţi peste noapte, fiecare cu propriul adevăr, propria conspiraţie şi, adesea, propriul produs de vândut, potrivit unei analize semnate de Dumitru Chisăliţă, preşedinte AEI. Nu mai asistăm la o dezbatere publică. Asistăm la o operaţiune de ocupare şi manipulare a spaţiului public.

În aceeaşi „gălăgie” sunt amestecate deliberat informaţii reale, jumătăţi de adevăr, interese comerciale, propagandă politică, răfuieli între „băieţii deştepţi” şi campanii de imagine ale celor care au condus şi au distrus sistemul energetic românesc.

Cei care au închis capacităţi înainte să construiască altele, au întârziat investiţii, au blocat proiecte, au politizat companii şi au alungat specialiştii autentici se întorc astăzi în faţa românilor îmbrăcaţi în salvatori. Ne explică din nou ce trebuie făcut. Promovează aceleaşi „soluţii miraculoase”, cu alte denumiri, alte prezentări şi, probabil, aceiaşi beneficiari.

Energia este tema perfectă pentru manipulare. Este suficient de complicată încât publicul să nu poată verifica rapid informaţiile şi suficient de importantă încât fiecare român să se teamă pentru propria factură. Dacă repeţi suficient de mult că o măsură este „cerută de oameni”, poţi transforma o decizie pregătită în culise într-o aparentă voinţă populară.

Mecanismul este simplu, mai întâi creezi frica, apoi desemnezi vinovatul convenabil, după care prezinţi soluţia pregătită dinainte. În final, îi pui pe români să o plătească, sub justificarea supremă: „Aşa a vrut poporul.” Aceasta este miza reală a spectacolului: pregătirea şi legitimarea viitoarelor decizii, a noilor scheme de sprijin, contracte împovărătoare, monopoluri tehnologice, intermedieri şi facturi. Viitoarea scumpire a facturilor românilor nu va mai fi prezentată ca un abuz, ci ca o necesitate strategică, o tranziţie inevitabilă sau un răspuns la cererea societăţii.

În România există oficial doar patru experţi tehnici judiciari autorizaţi în domeniul gazelor şi 22 în domeniul energiei electrice. Niciunul dintre aceştia nu a fost invitat să explice public, riguros şi independent ceea ce se întâmplă.

Desigur, calitatea oficiala de expert nu reprezintă singurul criteriu al competenţei. România mai are ingineri, cercetători, profesori şi profesionişti cu experienţă autentică. Dar absenţa celor obligaţi profesional să lucreze cu probe, calcule, cauzalităţi şi răspundere spune totul despre modul în care sunt aleşi invitaţii.

Nu este căutată întotdeauna competenţa. Se caută adese certitudini rostite tare, conflicte, vinovaţi şi soluţii care încap într-un titlu. Expertul oficial prezintă datele, explică ipotezele, arată limitele unei analize şi recunoaşte ceea ce nu poate demonstra. Propagandistul nu are asemenea dificultăţi. El ştie imediat cine este vinovat, ce este de făcut şi mai ales ce trebuie să cumpere statul. Dacă propagandistul nu are nimic de pierdut, doar de câştigat, expertul oficial riscă să-şi piardă calitatea prin retragerea autorizaţie urmare a unor greşeli. Într-o dezbatere energetică serioasă, orice afirmaţie majoră ar trebui însoţită de câteva elemente simple: ipotezele folosite, calculele, interesele celui care vorbeşte şi impactul soluţiei propuse asupra facturii consumatorului. Fără acestea, nu avem analiză. Avem publicitate, influenţă sau manipulare.

În jurul energiei din România funcţionează aproape 6.900 de companii direct implicate în producere, extracţie, transport, distribuţie, furnizare, rafinare, comerţul cu carburanţi, benzinăriile şi termoficare. Acestea rulează contabil aproximativ 75 de miliarde de euro cifră de afaceri şi profituri de cca. 5 miliarde de euro pe an. Este un teritoriu cu mize financiare uriaşe, în care fiecare procent înseamnă sute de milioane sau miliarde de lei. În care promovarea unor tehnologii, produse, echipamente în detrimentul altora înseamnă pierderi sau câştiguri de milioane de euro pe an. De aceea, invazia actuală a „experţilor” nu este întâmplătoare, deoarece cine controlează discursul public poate influenţa reglementările, investiţiile, subvenţiile, contractele şi, în final, direcţia în care vor curge banii plătiţi de consumatori.

Am înţeles că trebuie să stau deoparte de această bălăcăreală. Nu pentru că nu aş fi avut nimic de spus şi nici pentru că problemele sistemului energetic nu m-ar preocupa.

În timp ce alţii discutau despre salvarea energetică a României, noi la Asociaţia Energia Inteligentă am ales să mergem acolo unde energia nu este o temă de podcast, ci o lipsă trăită în fiecare seară.

Am preferat ca, în locul bălăcărelii, să ajutăm concret oameni.

În această perioadă, Asociaţia Energia Inteligentă a fost singura organizaţie care a adus efectiv energie electrică în casele unor familii care nu sunt conectate la reţea. Prin proiectul „Energie pentru Viaţă”, am ajuns în locuri în care statul nu a ajuns, piaţa nu este interesată să ajungă, iar politicienii şi majoritatea presei nu găsesc suficientă audienţă pentru a ajunge.

„Energie pentru Viaţă” este singurul proiect dedicat concret acestor români uitaţi. Oameni pentru care nu există dezbatere politică, emisiuni speciale, mese rotunde, strategii televizate sau confruntări între falşi salvatori. Nu există nici măcar indignare publică. Ei nu apar în graficele marilor strategii energetice. Nu au consultanţi, agenţii de comunicare sau acces la studiourile de televiziune. Au doar case în care, după lăsarea întunericului, viaţa aproape se opreşte.

Aceasta este măsura prăpastiei dintre discurs şi realitate. România discută sofisticat despre inteligenţă artificială şi tranziţie energetică, dar încă are cetăţeni care nu pot aprinde un bec în propria casă. Un panou fotovoltaic montat pe casa unei familii fără electricitate valorează, pentru societate, mai mult decât o sută de ore de zgomot mediatic. Pentru că acolo nu vorbim despre imagine, influenţă sau audienţă. Vorbim despre lumină, siguranţă, educaţia copiilor şi demnitate umană.

Doar 0,11% din firmele din energie au ales să ne susţină anul acesta în acesta în acest demers (cu 50% mai puţini decât în anii anteriori), alocând pentru aceste situaţii reale 0,000013% din cifra de afaceri pentru a ajuta oamenii care nu au nici o altă şansă să aibă lumină. Numele lor este Engie, LindeGaz, Design Proiect Iasi, DEER, NuclearElectrica, Depogaz Ploiesti, GazEst Vaslui şi Nutriva SRL Vaslui.

Poate că nu am fost prezenţi în dezbaterea lunii. Dar am fost prezenţi acolo unde România lipseşte de zeci de ani. Iar aceasta este diferenţa dintre cei care vorbesc despre energie şi cei care o duc efectiv în casele oamenilor. România nu duce lipsă de opinii despre energie. Duce lipsă de adevăr spus complet, de responsabilitate şi de oameni dispuşi să arate cine câştigă din fiecare „soluţie salvatoare”.

Iar când spectacolul se va termina, invitaţii vor pleca din studiouri. Politicienii îşi vor muta discursul către următoarea criză. Comercianţii îşi vor încasa profiturile. Factura mare însă va rămâne, ca întotdeauna, pe masa românilor.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb