Abonament gratuit
Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”Videoconferinţa “Antreprenoriat fără gen”

ANALIZĂ FRAMES:"Peste un milion de angajaţi riscă să intre în şomaj sau să fie disponibilizaţi"

A.M.
Miscellanea /

"Peste un milion de angajaţi riscă să intre în şomaj sau să fie disponibilizaţi"

Peste un milion de angajaţi din economia românească riscă să intre în şomaj sau să fie disponibilizaţi, iar zeci de mii de firme şi PFA-uri să se închidă care urmare a "coronacrizei'' care afectează deja semnificativ România, arată datele unei analize Frames, remise Redacţiei noastre.

Potrivit sursei citate, în numai câteva zile, sute de firme, în special din zona serviciilorcătre populaţie, organizării de evenimente şi din HORECA şi-au suspendat activitatea, fapt care va genera consecinţe economice semnificative pe lanţurile de business.

"#Salvaţieconomia trebuie să devină mai mult decât un hashtag pe Linkedin şi celelalte reţele sociale. Restricţiile determinate de pandemia de coronavirus COVID-19 crează probleme financiare într-o economie şi aşa slab capitalizată cum este cea românească. Dincolo de măsurile administrative, sanitare, care au legătură cu stoparea epidemiei, autorităţile trebuie să intervină pentru salvarea business-ului românesc, mai ales a microîntreprinderilor şi PFA-urile din domenii precum servicii, turism, transporturi, comerţ, evenimente, HORECA, care trec prin clipe grele. Acestea au nevoie de la Guvern de decizii urgente de ajutor, în special în zona de fiscalitate'', afirmă analiştii de la Frames.

Adrian Negrescu, managerul Frames, afirmă că economia se află cu spatele la zid iar 95% dintre firmele din România sunt microîntreprinderi care au 1-3 angajaţi maxim şi nu dispun de resurse financiare pentru a trece peste această perioadă de restricţii. Dacă statul nu îi va ajuta fiscal, prin amânarea plăţii taxelor, prin credite fiscale, cele mai multe vor intra în blocaj, iar peste 1 milion de angajaţi vor fi afectaţi. Unii au fost trimişi deja în concedii fără plată, vor urma şomajul tehnic şi disponibilizările''.

În acelaşi timp, un sondaj realizat de firma de consultanţă, la comanda Factory 4.0/Academia Industrială, în rândul a peste 300 de companii din majoritatea domeniilor de activitate,arăta zilele trecute, că mediul de business a fost prins nepregătit de această coronacriză.

"Peste 70% dintre manageri declarau că nu au niciun plan de criză. Iar rezultatele negative au început să apară. Pentru că nu aveau niciun fel de buffer financiar, multe au intrat în incapacitate de plată, nu îşi mai pot onora plăţile către parteneri, iar următorul pas va fi să nu mai poată să-şi plătească salariile. Până la insolvenţă şi faliment va mai fi un simplu pas'', a adăugat managerul Frames.

La 31 ianuarie 2020, în economia românească erau active peste 1,3milioane de firme şi PFA-uri(72% firme), dintre acestea, microîntreprinderile înregistrează celmai ridicat grad de îndatorare, respectiv 99% reprezintă singurul sector care înregistrează o capitalizare negativă şi are cea mai ridicată rată a pierderii, respectiv -4,5%.

"Microîntreprinderile, micile afaceri de cartier, cu 1-3 angajaţi vor fi cele mai lovite de restricţii. În prezent, acestea înregistrează cea mai extinsă durată medie de încasare a creanţelor, respective 233 de zile, cu două luni mai mare decât cea înregistrată înainte de criza financiară. În plus, înregistrează cel mai scăzut procent de acoperire al datoriilor totale prin cifra de afaceri, respectiv 37%'', arată analiza Frames.

Potrivit analizei, dincolo de ajutorul necesar al statului şisistemului bancar, firmele şi angajaţii au, la rândul lor, responsabilităţi majore pentru a depăşi această criză, ia conform companiei de consultanţă Frames, politica,"struţului cu capul în pământ'' trebuie evitată.

"Stoparea plăţilor în economie, pe principiul - mai bine mor ei, decât eu-este de natură să accentueze şi mai mult blocajul financiar. Şi aşa plăţile se fac în medie la 4 luni în economie. Dacă firmele vor stopa plăţile către parteneri, cu scopul de a-şi asigura un capital de criză, cu siguranţă, în cele din urmă, vor cădea şi ele în plasa coronacrizei. Oamenii de afaceri trebuie să acţioneze solidar, să discute întârirea relaţiilor de afaceri'', spun experţii de la Frames.

Potrivit acestora, firmele trebuie să evite tentaţia de a renunţa uşor la angajaţi, în speranţa că îşi vor salva activitatea. "Dacă renunţi acum la un angajat, peste câteva luni, când lucrurile vor reveni pe linia de plutire, vei suporta consecinţele. De unde vei mai găsi salariaţi specializaţi în activitatea ta? La cepreţ? Câtteva costa să îţi reface echipa?'', arată analiza.

Opinia Cititorului ( 2 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. De ce nu specifica analiza Frames cite firme sint tinute artificial in existenta prin imprumuturi acordate de banci insolvente la rindul lor ?

    De ce tiparirea banilor pentru aceasta economie fals functionala dpdv al capitalului nu este adusa in discutie de acesti analisti economici foarte inteligenti ? 

    Raspunsul vine incet dar sigur, coronacrizarea asta rezolva ceva in economie, dispar doar o parte din cei care de fapt nici nu ar fi trebuit sa existe in economie, iar cei care fura se vor opri putin doar si apoi o luam de la capat !!! 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

    Mereu plătesc cetățenii.

    Plătesc subvenții agricole ca fermierii sa faca productii record si sa se supraimbogateasca. 

    Plătesc 1.5 milioane bugetari la 3 milioane salariati privati fata de 800 mii bugetari la 9 milioane salariati in timpul pana in 90. 

    Platesc autostrazi care nu se fac. 

    Plătesc garantii de stat la case... 

    .....

    De ce toti vor capitalism numai la castig ? 

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS