ANALIZĂ INTERACTIONS:Peste 2,5 milioane de participanţi pe o singură platformă de automatizare a promoţiilor în 5 ani

G.U.
Companii / 18 martie

Peste 2,5 milioane de participanţi pe o singură platformă de automatizare a promoţiilor în 5 ani

Reduceri ale bugetelor de până la 90%, în condiţii de creştere cu 30% a ratei de succes şi diminuarea considerabilă a timpului alocat se numără printre beneficiile platformelor de automatizare a campaniilor promoţionale, care pot ajunge la milioane de utilizatori într-un interval foarte scurt, se arată într-un comunicat de presă remis redacţiei. Potrivit reprezentanţilor Interactions, agenţie de comunicare interactivă, în momentul de faţă, una din 10 campanii promoţionale este efectuată cu ajutorul unei platforme automatizate, iar raportul ar putea ajunge la 3 din 10 în următorii doi ani.

Câtă vreme o campanie automatizată reduce de 5-10 ori bugetele de marketing, aducând economii de câteva mii de euro pentru fiecare promoţie, iar în plus poate fi implementată de 20-30 de ori mai rapid decât printr-un website "custom made", tendinţa de dezvoltare a acestor soluţii este din ce în ce mai evidentă. Acestor avantaje li se adaugă faptul că utilizarea unor platforme de automatizare a promoţiilor satisface nevoile legate de segmentarea mai precisă a publicului vizat, de gestionarea mai exactă a informaţiilor, de măsurarea rezultatelor în timp real şi, de oferirea unor soluţii CRM (Customer Relationship Management), cu ajutorul cărora se realizează acţiuni de fidelizare şi retenţie a clienţilor, notează sursa citată.

O analiză efectuată pe 300 de website-uri realizate în aplicaţia automatizată Promotiful a revelat că industriile care folosesc instrumentele de marketing automatizate sunt FMCG 35%, retail 20%, electronics 20, auto 10%, beauty 5%, insurance 5%, energy 5%. În totalul celor 300 de campanii promoţionale analizate, numărul celor care au participat depăşeşte 2,5 milioane. din 2016 încoace. Odată ce au testat beneficiile unei platforme automatizate, clienţii revin, astfel că media campaniilor per client este de 3, iar durata creării unui mecanism de promoţie poate scădea cu 3 săptămâni.

"Există deschidere pentru integrarea noilor tehnologii în România, iar până în prezent am implementat promoţii cu 37 de clienţi în ţară, cu 7 în Bulgaria, 2 în Portugalia şi unul în Franţa. La nivel global, 68% dintre business-uri folosesc o formă de automatizare în activităţile curente de marketing şi se estimează o creştere la an de 31%. România nu se află încă la acelaşi nivel de adoptare a platformelor automatizate, dar tendinţa de creştere este clară şi intenţionăm să o valorificăm prin soluţiile oferite de noi", declară Adrian Alexandrescu - Managing Partner Interactions şi Senior Partner al Mediapost Martech.

Conform comunicatului, în funcţie de strategia de comunicare, prin aplicaţia automatizată Promotiful, se pot alege rapid şi simplu mecanisme de promoţii, de la a genera coduri unice pe produse, până la concursuri cu fotografii, trageri la sorţi, vouchere-cadou, licitaţii, jocuri piramidale, trimiteri bonuri de casă şi multe altele. Din momentul în care partea de conţinut şi conceptul creativ sunt definitivate, site-ul de promoţie cu tot ce implică mecanismul ales, poate fi gata de lansare în 3 ore, inclusiv cu integrări SMS. Implementarea platformei implică o investiţie de minimum 1.000 euro, care poate scădea gradual, în cazul unor campanii multiple într-o perioadă de timp prestabilită.

Promoţia Organizatorilor de Promoţii

Pentru a marca realizarea site-ului cu numărul 300 - dezvoltat integral folosind platforma Promotiful, Interactions a lansat "Promoţia Organizatorilor de Promoţii". Odată înscrişi în concurs, participanţii primesc gratuit un Kit de Tips & Tricks pentru organizarea promoţiilor, bazat pe experienţa a mii de campanii create în ultimii 12 ani. La sfârşitul campaniei, pe 9 aprilie 2021, prin tragere la sorţi, va fi desemnat câştigătorul Marelui Premiu PROMO FOR THE WIN - un workshop online, personalizat, susţinut de Adrian Alexandrescu - expert în transformare digitală, CRM & marketing digital, Salesforce Certified Consultant şi HubSpot Certified Professional. Întreaga echipă de marketing sau vânzări a câştigătorului va învăţa în cadrul workshop-ului-premiu cum să-ţi eficientizeze rapid munca, cum să beneficieze de avantajele transformării digitale, cum să rezolve problemele online şi va descoperi tool-uri moderne de automatizare a activităţii de marketing în domeniul campaniilor promoţionale. Activarea poate fi accesată pe https://promotie.promotiful.com.

Interactions şi-a propus să-şi extindă segmentul de piaţă care ar putea folosi Promotiful, contribuind astfel la transformarea digitală a business-urilor româneşti şi europene. Misiunea agenţiei este ca cel puţin 10% dintre paginile promoţionale din România să fie construite cu Promotiful, până la finalul anului 2022.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
Apanova
Electromagnetica
anahotels.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iul. 2021
Euro (EUR)Euro4.9194
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1766
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5481
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7550
Gram de aur (XAU)Gram de aur241.2482

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Allview
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro