Anchetă demarată în Turcia, după ce un avion a ieşit de pe pistă la Trabzon

Vlad Dobrea
Miscellanea / 14 ianuarie 2018

Anchetă demarată în Turcia, după ce un avion a ieşit de pe pistă la Trabzon

Autorităţile din Turcia au deschis o anchetă după un incident care a avut loc, noaptea trecută, pe aeroportul din Trabzon, unde un avion cu 162 de pasageri a ieşit de pe pistă în timpul unor manevre după aterizare şi a rămas blocat în noroi, pe panta dintre aeroport şi mare.

Potrivit sursei citate, avionul s-a oprit când mai erau 25 de metri până la apă.

Pasagerii şi cei şase membri ai echipajului aparţinând companiei Pegasus au fost salvaţi.

Avionul Boeing 737-800 venise la Trabzon de la Ankara.

După accident, timp de câteva ore, aeroportul a fost închis şi celelalte zboruri cu destinaţia Trabzon au fost redirecţionate către Erzurum, Erzincan, Ordu, Giresun şi Samsun. Aeroportul a fost redeschis la ora 09.00. relatează sabah.com.tr.

"Totul s-a întâmplat într-o clipă. Avionul a căzut cu botul în faţă, iar partea di spate a ajuns în aer. Ne-am panicat cu toţii", a povestit Fatma Gordu, care s-a numărat printre pasageri.

Presa turcă a publicat, după accident, imagini despre care se menţionează că su fost surprinse în momentul accidentului, filmate noaptea.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA „CSR şi sustenabilitate””
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7698
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8059
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4052
Gram de aur (XAU)Gram de aur609.5706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb