Abonament gratuit

ANDREI RĂDULESCU, BT:"Volatilitatea din piaţa americană de acţiuni va persista până la comunicarea rezultatului alegerilor din SUA"

M.G.
Ziarul BURSA #Internaţional /

"Volatilitatea din piaţa americană de acţiuni va persista până la comunicarea rezultatului alegerilor din SUA"

Volatilitatea din pieţele financiare internaţionale a persistat la un nivel ridicat în octombrie, în zona maximelor din iunie, evoluţie influenţată de factori precum intensificarea crizei sanitare, contextul electoral din Statele Unite, incertitudinile privind Brexit şi relaţiile dintre principalele blocuri economice ale lumii pe viitor, arată Andrei Rădulescu, economist-şef la Banca Transilvania, într-un raport de analiză. Acesta punctează că volatilitatea din piaţa americană de acţiuni va persista cel puţin până la comunicarea rezultatului alegerilor din SUA şi datelor privind eficacitatea vaccinurilor.

Rădulescu notează: "Considerăm că pieţele financiare internaţionale vor fi influenţate pe termen scurt de următoarele aspecte: ştirile din sfera pandemiei şi soluţiilor medicale în dezvoltare pentru contracararea acesteia (o serie de vaccinuri se află în ultima fază de teste, fiind ridicată probabilitatea lansării până la final de an); alegerile Prezidenţiale din SUA; evoluţiile macroeconomice din SUA, China şi Zona Euro; relaţiile dintre marile blocuri economice ale lumii".

În ceea ce priveşte criza sanitară, economistul subliniază că intensificarea ratei de infectare în Europa şi SUA în ultima perioadă a determinat implementarea de noi restricţii, îndeosebi la nivelul ţărilor europene.

"Cu toate acestea, evoluţiile recente ale mai multor indicatori (inclusiv ameliorarea condiţiilor financiare) exprimă faptul că economia mondială a iniţiat un nou ciclu, evidenţiindu-se dinamica din China (avans cu 4,9% an/an în trimestrul III). Totodată, semnalele recente indică perspectiva persistenţei unui mix relaxat de politici economice pe termen mediu la nivel mondial, după un impuls monetar şi fiscal-bugetar cumulat de circa 20 trilioane de dolari de la începutul pandemiei. Pe de altă parte, atragem atenţia cu privire la consecinţele pandemiei şi măsurilor implementate în ultimele luni, inclusiv deteriorarea finanţelor publice (creşterea datoriei publice) şi perspectiva persistenţei costurilor reale de finanţare la niveluri scăzute pe termen mediu", arată analistul.

În privinţa Statelor Unite, Rădulescu se aşteaptă la consolidarea ratelor de dobândă pe piaţa monetară la minime istorice în anii următori, date fiind semnalele recente ale Fed.

"În sfera pieţei titlurilor de stat prognozăm o creştere graduală a ratelor de dobândă pe termen mediu, pe fondul perspectivelor de accelerare a aşteptărilor inflaţioniste şi de ameliorare a climatului din sfera economiei reale. Subliniem însă faptul că nivelul real al costurilor de finanţare se va menţine redus pe termen mediu, în contextul politicii monetare agresiv acomodative. Pe piaţa de acţiuni perspectivele pe termen mediu se menţin favorabile, susţinute de nivelul redus al costurilor reale de finanţare, redinamizarea din economia reală, intensificarea digitalizării şi mix-ul relaxat de politici economice. Cu toate acestea, considerăm că volatilitatea va persista, cel puţin până la comunicarea rezultatului alegerilor din SUA şi datelor privind eficacitatea vaccinurilor. În sfera pieţei valutare ne aşteptăm la continuarea tendinţei decenale de depreciere a USD, fiind ridicată probabilitatea reorganizării arhitecturii monetar-financiare internaţionale, în contextul modificărilor structurale din economia mondială (ascensiunea Chinei, transformarea digitală şi provocările climatice)", notează Andrei Rădulescu.

În ceea ce priveşte zona Euro, economistul consideră că piaţa financiară va resimţi climatul din pieţele mondiale, evoluţia pandemiei şi politica economică din regiune - inclusiv viteza şi calitatea implementării programelor Next Generation şi cadrului financiar multianual.

"Pe piaţa monetară previzionăm consolidarea ratelor de dobândă, pe fondul perspectivelor ca politica BCE să se menţină acomodativă şi în anii următori. La nivelul pieţei titlurilor de stat ne aşteptăm la evoluţii influenţate de dinamica din SUA, programele monetare neconvenţionale ale BCE şi implementarea programelor lansate de UE. Atragem însă atenţia cu privire la perspectiva persistenţei diferenţialului de rată de dobândă în raport cu SUA, în contextul diferenţelor din perspectiva potenţialului de creştere economică şi aşteptărilor inflaţioniste. Piaţa de acţiuni va reacţiona la climatul din pieţele financiare mondiale, mix-ul de politici economice şi ştirile din sfera companiilor regionale în trimestrele următoare. Considerăm că implementarea cu succes a măsurilor lansate de UE va determina convergenţa indicatorilor de evaluare spre nivelul din SUA. Pe piaţa valutară sunt premise de apreciere a EUR pe termen mediu, pe fondul ameliorării climatului din economia reală în prima parte a noului ciclu economic", explică Rădulescu.

Acesta conchide notând riscurile pentru climatul din pieţele financiare internaţionale: evoluţia crizei sanitare, nivelul ridicat de îndatorare în sfera companiilor şi statelor, deteriorarea calităţii portofoliilor de credite în sfera sectorului bancar, gradul ridicat de interdependenţă dintre creşterea necesarului de finanţare la nivel de datorie publică şi expunerea la risc suveran a sectorului financiar-bancar.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
BTPay
ADAMA
elco

Curs valutar BNR

25 Noi. 2020
Euro (EUR)Euro4.8730
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.0969
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.4927
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4563
Gram de aur (XAU)Gram de aur238.3938

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cramele Cotnari
Aratoys
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
Topul firmelor din Bucuresti 2020
Legal Accelerators
Forumul padurilor

ENGLISH SECTION

more articles

Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie