Angajaţii CNSAS, în grevă japoneză

S.B.
Miscellanea / 25 mai 2023

Angajaţii CNSAS, în grevă japoneză

Angajaţii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, atât cei afiliaţi, cât şi cei neafiliaţi sindicatului, au intrat de joi în grevă japoneză, fiind nemulţumiţi de situaţia salarială, informează CNS Cartel Alfa, informează Agerpres.

"Ca rezultat al eşecurilor tuturor demersurilor făcute de conducerea CNSAS în materie salarială, angajaţii instituţiei noastre se află într-o situaţie discriminatorie faţă de colegii din alte instituţii publice din administraţia publică centrală, încă de la intrarea în vigoare a Legii 153/2017, fapt care a creat şi continuă să provoace o stare de nemulţumire profundă, fiind trataţi ca o categorie inferioară de funcţionari publici. Considerăm inadmisibilă perpetuarea acestei situaţii de fapt", spun reprezentanţii sindicatului CNSAS.

Revendicările acestora vizează: aplicarea fără întârziere a prevederilor Legii 153/2017 şi încadrarea tuturor angajaţilor CNSAS pe grila maximă de salarizare, care ar fi trebuit a fi aplicată la data de 1 ianuarie 2022 şi care nu se aplică nici în prezent; calcularea sporului de condiţii vătămătoare în cuantum de 15%, aşa cum este prevăzut în ordinele de numire în funcţie, respectiv contractele individuale de muncă; acordarea unei majorări de 15% a salariului de bază pentru complexitatea muncii.

"Încă din 2018, instituţia noastră a iniţiat demersuri atât pe lângă Parlamentul României, cât şi pe lângă Guvernul României pentru îndreptarea inechităţilor salariale, acţiuni care nu au avut niciun rezultat. Totodată, fiecare iniţiativă a fost respinsă pe motiv că la o proximă iniţiativă legislativă vor fi eliminate aceste discriminări. În funcţie de evoluţia evenimentelor, ne rezervăm dreptul de a demara şi alte acţiuni de protest, în condiţiile legii", subliniază sindicaliştii.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9750
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6178
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3013
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9835
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.0927

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb