Angajaţii din Finanţe vor să protesteze, din nou, mâine, la Bucureşti

Ziarul BURSA #Companii / 16 mai 2017

Angajaţii din Finanţe vor să protesteze, din nou, mâine, la Bucureşti

Angajaţii din Finanţe au încheiat, ieri, protestul în jurul orei 13:00, dar au anunţat că se vor mobiliza pentru o nouă acţiune similară în cursul zilei de miercuri, când angajaţi din toată ţara vor fi chemaţi să protesteze la Bucureşti, la sediul Ministerului Finanţelor Publice, întrucât în urma aplicării noii legi a salarizării unitare peste 12.000 de angajaţi din sector vor avea salarii diminuate între 10% şi 35%.

"Probabil că miercuri, împreună cu colegii noştri din ţară, toţi colegii vor fi convocaţi la Bucureşti, vom lua o decizie împreună cu domnul ministru. Suntem alături de colegii noştri din ţară care au ieşit la această acţiune. Nu putem să vorbim mai mult despre vreo propunere de la Ministerul Finanţelor Publice, care a spus că trebuie analizat, împreună cu bugetul, propunerile pe care le fac", a declarat, ieri, preşedintele SED Lex, Vasile Marica, la finalul discuţiilor cu reprezentanţii MFP. Acesta a menţionat că în cadrul noii legi a salarizării unitare salariile angajaţilor din Finanţe vor scădea cu circa 10-35%: "În primul rând vorbim despre legea salarizării şi despre faptul că scad salariile. Cred că este foarte clar pentru toată lumea că avem oameni bine pregătiţi şi care ştiu cu ce se mănâncă legea salarizării, iar la ora actuală acest protest spontan a făcut să priceapă şi MFP, probabil că şi în Parlament se va auzi acest ecou, că scad salariile. Cred că niciun parlamentar, nici ministrul Finanţelor, nici ministrul Muncii nu pot fi de acord cu scăderea salariilor, indiferent câţi oameni sunt cărora le scad salariile, că sunt 5, că sunt 1.000, că sunt 30, între 10% şi 35% este enorm".

Marica a subliniat că protestul declanşat, ieri dimineaţa, nu a fost organizat de sindicat, ci de către angajaţii din Finanţe.

"Noi nu putem să spunem nici să rămână, nici să înceteze, nu noi l-am pornit. Noi nu facem decât să vedem dacă oamenii acceptă să îi reprezentăm în această acţiune. Dacă nu, s-ar putea să îşi numească ei oameni să vină la această discuţie. Este o nemulţumire generală şi ar fi o prostie să cred, că noi, sindicatele, am încercat să discutăm cu Guvernul, să aducem la discuţie scăderea de salarii, am făcut propuneri faţă de grila de salarii", a mai spus preşedintele SED Lex.

Totodată, preşedintele SED Lex a precizat că peste 12.000 de angajaţi din Finanţe vor avea de suferit, adică vor avea salarii diminuate, în urma aplicării noii legi a salarizării unitare.

"Din punctul nostru de vedere, circa 12.000 de salarii scad în proporţie de 10-35%, pentru că legea este făcută de aşa natură încât până în 2022 nu ştim cât fluctuează valorile, pentru că nu ştii salariul în plată la ora actuală, fiind diferenţiat. Nu puteţi să calculaţi lucrul acesta, pe asta a mizat şi Guvernul, pentru că are o previziune greşită, iar salariul minim diferenţiat.

MFP este partea legislativului, deoarece el trebuie să susţină toate amendamentele la toate comisiile de specialitate. MFP şi Ministerul Muncii sunt singurele două ministere care trebuie să răspundă în faţa Parlamentului de modul în care se aplică legea", a mai spus liderul sindical, citat de Agerpres.

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Bogdan Nicolae Stan, a spus că va face demersurile necesare, astfel încât nemulţumirile angajaţilor "să fie auzite" şi să se găsească soluţii " în vederea bunei funcţionări a activităţii instituţiei".

"Nemulţumirile sindicatelor sunt legate de legea salarizării. Am avut deja discuţii cu liderii de sindicat. Le-am ascultat revendicările. Am depus la Guvern propunerile de modificare a legii, în sensul eliminării discrepanţelor şi al menţinerii sporului de 15%. În mod onest şi deschis suntem în dialog permanent cu aceştia. Le solicit şi pe aceasta cale să îşi reia lucrul şi îi asigur că în calitatea mea de preşedinte voi face demersurile necesare pentru ca nemulţumirile lor să fie auzite şi să găsim soluţii în vederea bunei funcţionări a activităţii instituţiei", a declarat, ieri, Bogdan Nicolae Stan, preşedintele ANAF.

Angajaţii din Finanţe au declanşat ieri dimineaţa un protest spontan la nivel întregii ţări, aceştia fiind nemulţumiţi de proiectul Legii salarizării bugetare, care prevede scăderi salariale de până la 20% din salariul actual în acest sector.

Anton Rog (Centrul Naţional Cyberint): ANAF şi Vama nu au fost afectate de atacul cibernetic

ANAF şi Vama nu au fost afectate de atacul cibernetic din ultimele zile, a declarat, ieri, Anton Rog, şeful Centrului Naţional Cyberint din cadrul Serviciului Român de Informaţii.

"Au existat informaţii media că ANAF şi Vama au fost afectate de acest incident, însă informaţiile nu sunt corecte. Sistemele informatice gestionate de ANAF şi Vamă sunt funcţionale în parametrii normali", a spus Anton Rog.

El a explicat că SRI a anticipat acest atac informatic şi a transmis din timp instituţiilor publice procedurile care trebuie derulate pentru a se proteja: "Amploarea este una internaţională. Din declaraţiile media, sunt afectate între 70 şi 150 de ţări, iar România nu este o excepţie. Eu pot să vă vorbesc despre zona în care Serviciul are vizibilitate. Şi mă refer aici la cele 54 de instituţii pe care noi le protejăm printr-un sistem informatic creat şi dezvoltat de SRI. În această speţă, noi am anticipat acest atac şi cu ceva timp în urmă am trimis instituţiilor proceduri pe care trebuie să le urmeze, pentru a preîntâmpina eventuale efecte negative ale acestui atac. (...) Staţiile care rulează sisteme de operare Windows, care nu sunt licenţiate şi nu sunt cu actualizările la zi şi au deschis anumite protocoale, pot fi victime ale acestui atac. Din acest punct de vedere, un atac poate afecta atât instituţii publice, cât şi private. (...) Dacă departamentele de IT, aflate în contact cu noi, cel puţin din instituţiile pe care le protejăm, au urmat procedura pe care am transmis-o şi au aplicat toate acele patch-uri de securitate puse la dispoziţie de producător, atunci nu ar trebui să avem victime în zona respectivă".

Declaraţiile au fost făcute cu ocazia începerii unui exerciţiu naţional live de securitate cibernetică, intitulat CyDEx17, la care participă peste 60 de instituţii din sectoarele public şi privat.

"CyDEx17 se va desfăşura în cadrul poligonului cibernetic al Centrului Naţional Cyberint, creat şi personalizat special pentru acest exerciţiu, şi are ca obiective exersarea şi evaluarea modului de gestionare a incidentelor cibernetice, răspunsul la acestea la nivel operaţional, tactic şi strategic, asigurarea unui nivel de securitate corespunzător la nivelul infrastructurilor cibernetice, precum şi optimizarea procesului de cooperare între instituţii în vederea identificării şi limitării impactului unor incidente de acest tip", precizează SRI.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. In ziarul economica.net se arata ce salarii ai directorii si consilierii superiori,iar persoanele cu venituri mici ies in strada pentru sefii lor,,,,pentru venitul lor nu ar iesii in strada,,,,deoarece seful intotdeauna manipuleaza si pune presiune pe angajat si sarcinile sunt impartite de sefi in mod ilegal,,,unii mai putin iar altii sunt sufocati de munca.

    Protestul a fost declansat de directori si de consilierii superiori,,,,adika persoanele cu venituri foarte mari.

    Cei cu venituri foarte mici ,protesteaza pentru sefii lor,,,,,,in loc sa proteteze pentru veniturile lor,,,,,cat de naiv poti sa fiiii.....

    Astia au incurcat protestul?

    Astia sunt la guvernare cei care dau,nu cei care iau sau taie cum se mai zice.

    Asadar.....romanul nu a invatat nimic din lectia traita pana acum. 

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9717
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6980
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3465
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0023
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.2800

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb