Angel Di Maria şi-a anunţat plecarea de la Juventus Torino

O.D.
Sport / 7 iunie 2023

Angel Di Maria şi-a anunţat plecarea de la Juventus Torino

Mijlocaşul argentinian Angel Di Maria şi-a anunţat plecarea de la echipa italiană de fotbal Juventus Torino, pentru care a evoluat în sezonul trecut, devenind astfel jucător liber.

Di Maria (35 de ani), campion mondial cu selecţionata Argentinei în 2022, a sosit la Juventus în vara trecută, după ce şi-a încheiat contractul cu formaţia franceză Paris Saint-Germain.

În 37 de meciuri disputate pentru "Bătrâna Doamnă", jucătorul sud-american a marcat opt goluri şi a oferit patru assist-uri, în toate competiţiile.

"Am ajuns la finalul unei etape dificile şi complicate. Plec cu liniştea că am dat totul pentru a ajuta clubul să continue să câştige titluri, dar nu a fost posibil. Plec cu acel gust amar de an nu fi reuşit, dar cu fericirea de a lua cu mine mulţi prieteni din acest vestiar minunat din care am făcut parte", a scris Di Maria pe contul său de Instagram.

Plecarea fostului jucător al echipelor Real Madrid şi Manchester United vine la o zi după ce compatriotul său Leandro Paredes a anunţat, la rândul său, că nu va continua la Juventus, urmând să se întoarcă la Paris Saint-Germain.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “FORUMUL INVESTITORILOR - 2026”
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5223
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7265
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0777
Gram de aur (XAU)Gram de aur650.3914

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb