ANM: Valul de căldură se menţine sâmbătă în 20 de judeţe şi în Bucureşti

T.B.
Miscellanea / 22 iulie 2023

ANM: Valul de căldură se menţine sâmbătă în 20 de judeţe şi în Bucureşti

Canicula şi disconfortul termic accentuat vor persista pe parcursul zilei de sâmbătă în 20 de judeţe şi în Municipiul Bucureşti, pe fondul Codurilor galben şi portocaliu, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), conform agerpres.ro.

Astfel, avertizarea Cod portocaliu vizează judeţele Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa şi Capitala, zone în care se vor înregistra temperaturi maxime de 38 - 39 de grade, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

De asemenea, un Cod galben de căldură va fi valabil, sâmbătă, în 13 judeţe (Tulcea, Constanţa, Galaţi, Brăila, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi Dolj), unde maximele vor ajunge la 37 de grade, iar minimele vor oscila între 18 şi 23 de grade.

În Bucureşti, valul de căldură se va menţine până duminică dimineaţa, iar valorile termice de peste zi vor atinge 39 de grade, în timp ce pe timpul nopţilor temperaturile se vor încadra între 19 şi 22 de grade.

Meteorologii precizează că, duminică, disconfortul termic şi canicula va persista în regiunile sudice, iar la începutul săptămânii viitoare se va extinde în cea mai mare parte a ţării şi se va intensifica.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0887
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3702
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4644
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8578
Gram de aur (XAU)Gram de aur627.8925

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
phoeniciahotels.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
phoeniciahotels.ro
raobooks.com
cofetariiledelice.ro
leonidas-universitate.ro
Viva
metalshow-tib.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb