ANPC a pus în transparenţă un Ordin privind combaterea fenomenului "Shrinkflation"

S.B.
Miscellanea / 15 mai 2024

ANPC a pus în transparenţă un Ordin privind combaterea fenomenului "Shrinkflation"

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat în transparenţă decizională, pe site-ul propriu, www.anpc.ro, un proiect de Ordin al Preşedintelui ANPC, pentru o mai bună informare a consumatorilor.

Proiectul de act normativ stabileşte obligaţia operatorilor economici de a informa consumatorii complet, corect şi precis cu privire la modificarea cantităţilor de produs având prezentarea, ambalajul, forma (fără a ne limita) identice, chiar în condiţiile menţinerii aceluiaşi preţ.

Informarea va fi făcută în acelaşi câmp vizual într-o formă vizibilă, lizibilă şi cu aceeaşi dimensiune şi se va realiza prin folosirea de către operatorii economici a următoarelor sintagme: "pe durata întregii perioade de vânzare a produselor cu cantitate modificată" sau "vânzarea este valabilă în limita stocului disponibil", prin intermediul unui poster/afiş.

De asemenea, operatorii economici trebuie să se asigure de existenţa unităţii de referinţă, la locul de comercializare, la care aplică modificarea cantităţii produsului.

"Am decis punerea în transparenţă a acestui Ordin tocmai pentru a asigura consumatorii că ANPC acţionează pentru protejarea drepturilor şi intereselor lor, în contextul fenomenului cunoscut sub denumirea de "Shrinkflation", care reprezintă micşorarea cantităţii produselor şi vânzarea acestora la acealaşi preţ.

Având în vedere această situaţie, recomandăm consumatorilor citirea cu atenţie a etichetelor, mai ales a cantităţii produsului, precum şi a preţului pe unitatea de referinţă a produsului, înscris pe acestea, astfel încât alegerea finală să fie una în cunoştinţă de cauză" - Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. micsorare si mai scump …

    s c c r e t 

    In sfarsit s-a prins si ANPC, cu Horia Constantinescu aflat in campanie electorala la primaria CT, reactiile ANPC s-au mai tuflit. O fi de la faza cu "puiul vospsit"...

    In orce caz, mai marele Ciolacu a recunoscut, pe sticla si la o ora de mare audienta, ca intr-adevar ar fi o problema...fapt confirmat pana la urma si de Mesterul Manole de la BNR.  

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2389
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5931
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6521
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1407
Gram de aur (XAU)Gram de aur607.9948

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb