ANPC a sancţionat operatorii economici care activează pe Aeroportul Internaţional Otopeni

Comunicate de presă / 10 iunie

ANPC a sancţionat operatorii economici care activează pe Aeroportul Internaţional Otopeni

La sfârşitul lunii mai 2024, reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au derulat o sesiune de consiliere a operatorilor economici, la Aeroportul Internaţional "Henri Conadă".

Cu această ocazie, au fost verificate modul de desfăşurare a activităţii comerciale (puncte de comercializare a produselor alimentare şi nealimentare, case de schimb valutar, centre de închirieri auto etc.) şi condiţiile şi serviciile puse la dispoziţia consumatorilor de Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

În urma neregulilor constatate, în acel moment, comisarii ANPC au dispus măsuri complementare de remediere a acestora, alocând şi un termen de ducere la îndeplinire a acestor corectări.

Pe data de 10 iunie 2024, echipe de control ale ANPC au verificat modul în care acestea au fost duse la îndeplinire.

Astfel, au fost controlaţi 26 de operatori economici care activează în zona destinată consumatorilor de pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Otopeni şi, pentru neregulile constatate, în ciuda măsurilor de remediere dispuse la consilierea din urmă cu două săptămâni, au aplicat următoarele sancţiuni:

-31 de amenzi contravenţionale în cuantum de 367.500 lei

-oprirea definitivă de la comercializare a unor produse în valoare de peste 130.000 lei

-oprirea temporară a prestării de servicii pentru 11 puncte de lucru ale operatorilor economici verificaţi, până la remedierea deficienţelor.

"Ne dorim ca toţi consumatorii să fie pe deplin protejaţi, de aceea operatorii economici trebuie să înţeleagă că acţiunile de consiliere, desfăşurate în spiritul legii, sunt la fel de importante, iar controalele ANPC reprezintă demersul legal şi firesc al verificării măsurilor dispuse în cadrul acestora" - Sebastian Hotca, preşedinte interimar ANPC.

Principalele abateri de la prevederile legale constatate au fost:

-folosirea unor vitrine de expunere a preparatelor culinare neigienizate

-utilizarea unor spaţii de depozitare cu chedere rupte şi mizerie în strat grosier

-expunerea la comercializare a unor produse pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale, în spaţiu comun cu produse lactate

-comercializarea unor produse finite obţinute prin decongelare, fără informare vizibilă a consumatorilor cu privire la faptul că provin din produse congelate

-utilizarea unor vitrine de prezentare a produselor de patiserie/cofetărie neigienizate, cu acumulare de impurităţi, cu resturi de alimente în zona care asigură ventilaţia

-nerespectarea temperaturii recomandate, la depozitarea produselor congelate

-comercializarea unor produse alimentare fără a avea menţionate ingredientele alergene

-condiţii de desfăşurare a activităţii, improprii din punct de vedere sanitar: paviment igienizat necorespunzător

-comercializare unor jucării ce nu sunt însoţite de documente necesare şi care nu au instrucţiuni şi informaţii privind siguranţa, traduse în limba română, pe etichetă

-comercializarea unor produse alimentare fără a avea înscrise pe etichetă informaţii specifice, în limba română,

-comercializarea unor produse textile fără traducere în limba română a compoziţiei fibroase, pe etichetă

-utilizarea unor ustensile de bucătărie din material plastic, uzate

-lipsa afişării, în interiorul casei de schimb valutar, a tuturor valutelor tranzacţionate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Oct. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5135
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2945
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9447
Gram de aur (XAU)Gram de aur385.6265

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb