ANRE: "Nu am primit Decizia Consiliului Concurenţei"

M.D.
Miscellanea / 20 aprilie 2018

"Nu am primit Decizia Consiliului Concurenţei"

Prin prezentul comunicat de presă, ANRE doreşte să facă o serie de precizări, având în vedere declaraţiile din spaţiul public referitoare la investigaţia pe care Consiliul Concurenţei a derulat-o şi care priveşte încălcări ale legislaţiei în domeniul concurenţei de către operatori de distribuţie a energiei electrice concesionari şi întreprinderi furnizoare de contoare şi echipamente de măsurare a energiei electrice.

Reprezentanţii ANRE au declarat că "nu am primit, până în prezent, Decizia Consiliului Concurenţei cu privire la investigaţia desfăşurată. În momentul în care o vom primi, vom declanşa procedurile privind calculele de modificare a tarifelor de distribuţie, în sensul reducerii lor, luând în considerare efectele cumulate ale achiziţiilor de contoare, în perioada 2008 -2015".

Comitetul de reglementare al ANRE acordă, în continuare, o atenţie deosebită analizei tuturor costurilor care compun factura finală de energie şi nu va ezita să facă toate corecţiile necesare în sensul reducerii tarifelor care se vor dovedi că sunt afectate de înţelegeri anticoncurenţiale pe piaţa de energie, se mai arată în comunicat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
eximbank.ro
danescu.ro
aages.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2353
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5194
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6813
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0646
Gram de aur (XAU)Gram de aur613.6642

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
explorebucharest.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
thediplomat.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb