Experţii din Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei au făcut săptămâna trecută mai multe scenarii cu privire la impactul asupra facturilor de energie al unei măsuri de scădere a TVA, iar diferenţa ar fi, în cazul unei TVA de 9%, din semestrul al doilea, de 900 milioane lei, comparativ cu încasările de anul trecut, a declarat preşedintele ANRE, George Sergiu Niculescu, relatează Agerpres.
'Este o propunere la care Autoritatea de Reglementare şi experţii din Autoritatea de Reglementare s-au gândit şi, în cursul săptămânii trecute, am făcut mai multe scenarii cu privire la impactul asupra facturilor al unei măsuri de scădere a TVA. Acum, eu nu sunt expert în fiscalitate şi nici colegii din autoritate nu sunt. De aceea, calculele noastre s-au făcut la o scădere a impozitului până la valoarea de 9%, fiind bine cunoscut faptul că în România există cote diferite de TVA, 5%, 9%, 19%. Scenariul pe care l-a rulat Autoritatea de Reglementare este încadrat la nivelul cotei de 9%/an. Evident că măsura se va aplica preţurilor care vor fi facturate consumatorilor casnici şi non-casnici începând cu data de 1 iulie, iar la baza calculelor au stat următoarele ingrediente: am estimat consumurile din luna iulie până la 31 decembrie, pe tranşe de consum, atât la casnic, cât şi la non casnic; am estimat, în baza datelor istorice, cotele pe care le au furnizorii în piaţa de clienţi şi am suprapus pe aceste date ofertele disponibile în comparatorul de preţuri, în aşa fel încât să determinăm preţul pentru fiecare furnizor pentru consumatorii casnici, non-casnici, alocându-le cota de piaţă pe care o au în momentul de faţă. Nu ştim cum vor migra portofoliile de clienţi după 1 iulie. Deci lucrăm cu datele pe care le avem disponibile în momentul de faţă. Comparatorul de preţuri ne arată preţuri de la 1,02 până la 1,66, pentru Bucureşti, oferte care sunt disponibile în momentul de faţă în comparatorul de preţuri al Autorităţii de Reglementare, cu tot cu TVA', a explicat Niculescu.
Potrifit sursei,, s-a plecat de la ideea că în semestrul unu şi în semestrul doi al anului 2024, la preţurile plafonate, din calculele ANRE, statul a încasat TVA în valoare de 6,844 de miliarde de lei.
'Şi, plecând de aici, am luat semestrul unu din 2025 cu preţurile plafonate, pentru că sunt plafonate în continuare, şi estimând aceleaşi consumuri ca în 2024, pentru a doua parte a anului, cu aceleaşi portofolii de clienţi, ne-a ieşit pentru 2025 TVA cumulată, semestrul unu şi semestrul doi, de 8,856 miliarde de lei. În semestrul doi sunt preţurile de contract cu TVA 19%. Diferenţa de TVA este de 2 miliarde de lei în plus. Dacă preţurile ar fi cele de contract, aşa cum sunt ele în comparator şi TVA ar rămâne 19% statul ar colecta aproximativ 2 miliarde de lei în plus', a precizat preşedintele ANRE, întrebat ce părere are despre propunerea ministrului Energiei de scădere a cotei de TVA la energie.
Pe de altă parte, a subliniat Niculescu, aplicând scenariul cu TVA de 9% doar pentru semestrul doi, în total statul român ar colecta în acest an TVA de 5,9 miliarde de lei, respectiv o diferenţă de doar 900 de milioane de lei, în minus, faţă de anul 2024, când TVA a fost de 19%, aplicat la preţul plafonat.
Conform Agerpres, Ministrul Energiei a declarat că ministerul de resort şi-a propus să vină cu măsuri de reducere a anumitor costuri pentru scăderea facturilor la energie şi una dintre soluţii poate fi o cotă mai mică de TVA, însă decizia va fi a Guvernului şi a Ministerului de Finanţe.
'Cred că pe termen scurt putem să luăm în calcul anumite ajustări. Orice român poate să treacă prin factura pe care o primeşte, orice companie poate să facă asta şi să vadă că includem mai multe componente şi ceea ce noi ne-am propus e să venim cu măsuri de reducere a acestor costuri pe cât mai multe componente posibile. Ne uităm la TVA şi încercăm să avem cu Ministerul Finanţelor un dialog onest despre cât se încasează în prezent la TVA cu compensare-plafonare şi ce ar însemna post 1 iulie, cât s-ar încasa, poate, cu o cotă mai mică la TVA decât 19%. Sigur, e împotriva curentului, dacă vreţi, suntem conştienţi de lucrul ăsta, dar în acelaşi timp ne uităm, de exemplu, la Grecia, care, de asemenea, are preţuri mari la energie electrică din raţiuni similare sau din cauze similare cu ce se întâmplă în România şi unde TVA e 6%. Vrem să ajutăm economia, vrem să fim mai competitivi, vrem să aibă şi românii facturi mai mici? Poate o cotă redusă e una dintre soluţii. E adevărat, noi putem propune, dar decizia va fi a Guvernului şi, sigur, a Ministerului de Finanţe', a explicat ministrul Energiei.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, şi preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei, George Sergiu Niculescu, au participat, marţi, la Eurelectric Power Summit 2025, ce se desfăşoară la Bruxelles.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.06.2025, 21:08)
Sustin! Sustin!
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 04.06.2025, 08:17)
sustii si dup-aia faci circ ca de ce avem asa deficite