ANSVSA a dispus intensificarea controalelor în urma creşterii focarelor de gripă aviară la nivel european

G.U.
Miscellanea / 14 ianuarie

ANSVSA a dispus intensificarea controalelor în urma creşterii focarelor de gripă aviară la nivel european

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus intensificarea controalelor oficiale în exploataţiile de păsări, în urma creşterii semnificative la nivel comunitar a focarelor de gripă aviară înalt patogenă, subtipul H5N1, atât la păsările migratoare cât şi la păsările domestice, conform unui comunicat de presă, informează Agerpres.

"În urma creşterii semnificative la nivel comunitar a focarelor de gripă aviară înalt patogenă, subtipul H5N1, atât la păsările migratoare, cât şi la păsările domestice, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a dispus intensificarea controalelor oficiale în toate exploataţiile comerciale de păsări (ferme şi exploataţii comerciale de tip A), precum şi în exploataţiile nonprofesionale amplasate în zonele cu risc ridicat de introducere şi răspândire a virusurilor HPAI", se menţionează în comunicat.

Totodată, ANSVSA a transmis tuturor structurilor teritoriale instrucţiuni cu privire la măsurile ce trebuie aplicate la nivelul exploataţiilor nonprofesionale, comerciale şi privind păsările sălbatice.

De la debutul anului 2022 au fost notificate 58 de focare la păsări domestice şi păsări ţinute în captivitate în Belgia, Danemarca, Cehia, Germania, Italia, Portugalia, Polonia, Franţa, Ungaria şi Marea Britanie.

În Ungaria au fost confirmate 10 focare secundare, respectiv: şapte focare în fermele comerciale de raţe şi într-o gospodărie, în localitatea Kiskunmajsa din regiunea Bacs-Kiskun, un focar secundar la o fermă de raţe cu un efectiv de 11.407 capete de lângă localitatea Biharugra din regiunea Bekes, iar două focare la o fermă de păsări cu efective mixte (280 de capete) şi la o fermă de curci (3.109 capete) din regiunea Csongrad-Csanad.

"Ca urmare a depistării primului focar gripă aviară din localitatea Bigharugra, din data de 29 decembrie 2021, zona de supraveghere (10 km) cuprinde şi şapte localităţi din judeţul Bihor (Ateaş, Berechiu, Cheresig, Cefa, Riot, Sânicolau Român şi Marţihaz)", se menţionează în comunicat.

Potrivit sursei citate, până la această dată, în România nu a fost depistată prezenţa virusului influenţei aviare în exploataţii de păsări domestice.

Cu toate acestea, potrivit ANSVSA, în judeţul Galaţi a fost confirmat un caz de influenţă aviară înalt patogenă H5N1 la un pescăruş, precum şi un caz la o raţă sălbatică împuşcată pe raza judeţului Tulcea. La finele anului trecut, în arealul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, a fost confirmat un caz de gripă aviară înalt patogenă la o lebădă de iarnă.

"Având în vedere interesul protejării aviculturii româneşti, ANSVSA a solicitat sprijinul preşedintelui Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR) în vederea informării membrilor UCPR şi crescătorilor de păsări, să intensifice măsurile de biosecuritate în exploataţiile comerciale pe care le deţin. Acestea trebuie aplicate inclusiv în timpul afluirii de material de reproducţie sau păsări vii pentru repopularea fermelor provenite din comerţul intracomunitar sau din ţări terţe", se mai spune în comunicat.

De asemenea, ANSVSA a solicitat prim-ministrului sprijinul pentru facilitarea colaborării la nivel judeţean dintre Instituţia Prefectului şi DSVSA pentru prevenirea şi, în caz de necesitate, a eradicării rapide a bolii, ţinând cont de faptul că, activitatea sanitară veterinară, preponderentă tehnic, are o complexitate majoră care asigură o legătură inseparabilă între sănătatea animalelor şi sănătatea omului.

Încă din luna decembrie a anului trecut, inspectorii sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor din cadrul ANSVSA şi DSVSA au demarat controale în opt judeţe amplasate pe graniţa de vest şi sud-est a României (Satu Mare, Bihor, Arad, Timiş, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa şi Tulcea).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro