Anteriul lui Arvinte
Între Bucureşti şi Bruxelles

Cornel Codiţă
Ziarul BURSA #Editorial / 26 august

Cornel Codiţă

Din cacofonie în cacofonie şi din gafă în gafă, din nesăbuinţă în nesăbuinţă şi din dispreţ suveran pentru lege, Constituţie, decizii ale Justiţiei şi ale Curţii Constituţionale, în dispreţ suveran pentru orice nu le convine dumnealor, mai marii care taie şi spînzură în politica de la Bucureşti, şuvoiul se îndreaptă mlăştinos, murdar şi urît mirositor, spre canal.

Trebuie musai şi neapărat să trecem legea salarizării, altfel pierdem cîteva sute de milioane de euro din tainul PNRR, clamează sus şi tare Prim-ministrul unei jumătăţi de guvern demis, călare pe un munte de tupeu care, dacă se mai înalţă doar încă puţin, trece dincolo de baierele cerului. Adevărat, cînd s-a iniţiat această lege, guvernul era întreg şi susţinut de ambele aripi ale coaliţiei: psd şi pnl. Ba, încă, prin luna mai ni s-a spus de la Cotroceni că acordul politic pentru trecerea legii a fost încheiat, împachetat şi sigilat. De atunci, legea a rămas la Parlament, pe ţeavă. Da, n-a avut cine să apese pe trăgaci. Ori a tras careva, dar n-a luat foc, puşca... de păsărica cu noroc. Acum, actualul guvern sau ceea ce a mai rămas din el, zice una, iar foştii parteneri de coaliţie, alta, în timp ce Cotrocenii tac şi fac ceea ce ştiu mai bine să facă: se fac că lucrează. Convoacă consultări pe care le mută de la o zi la alta şi de la faţă în faţă, la ecran în ecran. De computer, desigur. Iar, de ieşit, nu iese nimic. Da, vorba coanii Efimiţa: acum să te întreb şi eu bobocule, de, eu cu mintea ca de femeie, ce pricopseală o mai fi şi cu legea asta nouă a salarizării? Nici o pricopseală. Doar o altă croială la anteriul lui Arvinte. Tăiem din gros la partea din faţă ca să acoperim golul din dos! Care gol, care dos? Păi, cum care? Golul din bugetul României care creşte ca Făt Frumos într-un an cît alţii în zece. Şi, de ce creşte? Păi, întrebaţi guvernarea PSD-PNL ce a făcut de la preluarea mandatului şi pînă se rupse de curînd căruţa şi o să aflaţi. După cum puteţi să întrebaţi cam tot cu atît folos mai toate guvernările care au precedat-o pe aceasta. S-a pompat vîrtos în masa salarială a bugetarilor, s-a cheltuit la gros şi cu nemiluita pentru programe, progrămaşe şi progrămele menite să umfle teşchereaua băieţilor dăştepţi abonaţi la banii bugetului de stat. S-au făcut averi şi încă se fac din îndeletnicirea aceasta. Soluţia? A venit în plic de la Bruxelles, care a zis: halt, pînă aici! Cine nu taie în carne vie din cheltuielile bugetare nu mai papă tain din PNRR. Şi, fără tain din PNRR, ne pomenim cu o glaciaţiune economică de se duce dracului nu doar rapiţa, ci toată şandramaua pe care stăm cocoţaţi cu toţii. Iaca-aşa ajunserăm la rostul legii salarizării: nu punerea cu picioarele pe pămînt a raporturilor salariale în economia României, nu vreo scînteie de revalorizare socială a muncii din sectoarele cheie, care zac la pămînt, educaţie, învăţămînt, sănătate, ci dezumflarea, fie şi temporară, a deficitului bugetar, prin reducerea cheltuielilor salariale. Nu că aceasta ar fi prima secure care cade la rădăcina veniturilor salariale ale bugetarilor, dar balanţa între cei ce au şi cei ce nu au, în loc să fie adusă măcar un pic mai aproape de echilibru, a fost pur şi simplu aruncată în aer. Cei ce au, ştăbime instituţională, vor avea şi mai mult, iar cei ce acum au mai nimic şi mai deloc, nu vor mai avea nici atît!!! Ba, colac peste pupăză, pe varianta de lege trimisă de guvern la Bruxelles pentru ... nu, nu pentru aprobare... să fim serioşi, România este o ţară suverană... doar pentru evaluare şi oferirea de bune sfaturi!!! Ei bine, unul din sfaturi a fost ca măsura abuzivă a impunerii unui supliment de CAS pe capul pensiilor să nu fie abrogată la sfîrşitul anului care vine, aşa cum era prevăzut, ci să fie menţinută, pînă la calendele greceşti. Aşa abuzivă, neconstituţională şi generatoare de necazuri şi nedreptate cum se află! În plus, celor de la Bruxelles nu le-a ieşit socoteala cu plapuma lui Bolojan. ”Anvelopa” de vreo opt miliarde de lei cu care s-ar fi acoperit niscai ”măsuri corective”. Ălora de la Bruxelles le-a dat cu minus la adunare şi au zis că ăştia de la Bucureşti să mai calculeze o dată sau să o lase mai moale cu măsurile compensatorii. Blocaj, pe toată linia!

Ei, da ce haz are o prostie cu o singură chichiţă? Nici unul. Drept pentru care PSD-ul a lovit ”cu legea în mînă” direct în stîlpul-simbol al userismului-bolojenean, dom premare de la Timişoara. Cum? Cu Legea ANI. Nici în clin, nici în mînecă cu bugetul, deficitul, legea salarizării sau ceva cît de cît pe aproape. Un amendament ”bine ţintit” şi mandatul primarului Fritz a căzut ca secerat. Păi, nu se poate fraţilor aşa, că e măsură retroactivă şi legea plus Constituţia zic clar că nu se poate, nu e voie. Şi au trimis repede legea cu amendamentul aprobat de Parlament la Curtea Constituţională. Care a zis că se poate!!! Că nu este vorba de retro-acţiunea legii, ci de constatarea încetării legale a unui mandat care era deja invalidat, în condiţiile legii de atunci, nu cea de azi! Ei bine, soluţia aceasta nu a fost deloc prizată, nici de împricinaţii de la Bucureşti şi Timişoara, nici de nişte ”patrioţi de bine” de la Bruxelles. Brusc şi dintr-odată, două formaţiuni parlamentare importante de pe scena bruxeleză au cerut oficial Preşedintei Comisiei Europene să suspende finanţarea din PNRR pentru România, pînă cînd sus zisa Românie nu îşi bagă minţile în cap şi nu îl repune pe Fritz pe scaunul de primar din care a fost alungat cu silnicie. Sigur, doamna Ursula Gertrude von der Leyen nu este obligată să se conformeze cererilor venite din partea formaţiunilor parlamentare de la Bruxelles. Dar nici nu o împiedică ceva să dea curs cererii! Aşa că România, după ce a tăiat din gros din faţa anteriului, s-ar putea vedea obligată să taie şi din dos.

Dacă mai ai din ce, ori dacă, poate, anteriul creşte singur la loc de unde-l tai, aşa, ca prin minune! Eu însă mă ţin, sceptic, de vorba bardului Grigore: ”Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face... Istoria aceasta, de-o fi adevărată, îmi pare că arată, că în fiecare ţară, cele mai multe rele nu vin de pe afară, nu le aduc străinii, ci ni le face toate un pămîntean de-ai noştri, o rudă sau un frate”.

Opinia Cititorului

Secţiunea de comentarii la articolele domnului Cornel Codiţă este abuzată grav, continuu, de unul şi acelasi cititor, de ani de zile, motiv pentru care, în acord cu autorul, am limitat textul oricărui comentariu la maximum 500 de semne.

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

CITEŞTE ŞI

Citeşte toate articolele din Editorial

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2534
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5014
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6099
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1425
Gram de aur (XAU)Gram de aur671.7469

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb