Revista BURSA Construcţiilor

ANTHONY FAUCI:''Vaccinurile anti-COVID-19 oferă o protecţie mai mare decât imunizarea naturală''

G.U.
Miscellanea / 06 mai

''Vaccinurile anti-COVID-19 oferă o protecţie mai mare decât imunizarea naturală''

Principalul expert epidemiologic al guvernului american, Anthony Fauci, a declarat ieri că vaccinurile împotriva COVID-19 oferă o protecţie mai mare decât imunizarea naturală, relatează EFE, conform Agerpres.

Acesta este motivul pentru care Anthony Fauci a lansat un apel şi i-a îndemnat pe oamenii din lumea întreagă să se vaccineze împotriva maladiei COVID-19, deoarece serurile dezvoltate contra acestei boli au o "eficienţă ridicată". Expertul american a făcut aceste declaraţii într-o conferinţă de presă privind pandemia organizată la Casa Albă.

"Vaccinurile sunt mai bune decât răspunsul (imunitar) tradiţional obţinut împotriva unei infecţii naturale", a insistat Anthony Fauci.

Acesta a dezvăluit în acest sens şi că persoanele care au primit un vaccin având la bază tehnologia ARN mesager, precum cele create de companiile Pfizer şi Moderna, produc de zece ori mai mulţi anticorpi decât cei dezvoltaţi de persoanele care s-au vindecat de COVID-19, informează Agerpres.

Expertul american a susţinut această idee prezentând o serie de grafice şi a precizat că atunci când o persoană este infectată şi apoi se vaccinează răspunsul imunitar creşte vertiginos, iar persoana vaccinată dezvoltă o mai bună protecţie împotriva noilor variante de coronavirus aflate deja în circulaţie, precum cea sud-africană.

În prezent există trei vaccinuri autorizate în regim de urgenţă în Statele Unite: cele dezvoltate de Pfizer şi Moderna, care necesită administrare în două doze, şi cel în doză unică produs de Janssen pentru grupul Johnson&Johnson.

Vaccinurile de la Pfizer şi Moderna utilizează tehnologia ARN mesager, un fel de cod pe care vaccinul îl predă celulelor. Acest cod serveşte ca manual de instruire pentru ca sistemul imunitar al persoanei vaccinate să înveţe să recunoască coronavirusul şi să îl atace.

Vaccinurile de la Johnson&Johnson şi AstraZeneca utilizează un adenovirus, reprezentând un virus "dezactivat" care trimite instrucţiuni organismului unei persoane pentru a combate COVID-19, notează sursa citată.

Statele Unite sunt ţara cea mai afectată de pandemie, cu peste 32,5 de milioane de cazuri şi peste 578.000 de decese, potrivit Universităţii Johns Hopkins.

Conform datelor publicate de Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (Centers for Disease Control and Prevention - CDC), mai mult de 106 milioane de americani au fost complet vaccinaţi, iar peste 147 de milioane au primit cel puţin o doză de vaccin.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. ... dar reactiile adv ale vaccinurilor si lupta cu boala sunt ades la fel! DAR daca vaccinurile astea ar proteja mai putin si posibilele lor reactii adv ar fi si ele mai acceptabile?!

    Nu este adevarat! Am avut Covid in martie2020. Dupa fix 1 an,aveam inca 1158 de anticorpi,minimum fiind 50. Cunosc persoane care s-au vaccinat in ianuarie 2021 si in aprilie 2021, din 16000 de anticorpi mai aveau 1600 .Deci?

    Ce idiot!Mananca castane.

    Fauci nu e relevant pe plan mondial in cazul covid.

     

    Avand in vedere conexunile sale cu industria vaccinurilor e greu citabil (in conditii de conflict de interese) sau non-citabil.  

    Fauci e irelevant pe plan mondial (si local, in SUA).  

    Mai prostanacule Fauci, cel care ne spunea sa purtam doua masti chiar si afara, faptul ca ai de zece ori mai multi anticorpi, tie asta, ca la dracu, esti medic, tie asta nu iti ridica un URIAS semn de intrebare? De exemplu, ce crezi tu ca acei anticorpi vin GRATUIT in corp? Cand sistemul imunitar produce acei anticorpi, nu cumva nu produce altceva si asta duce la o degradare a sanatatii pe termen lung?

    Totul este intr-un echilibru in corpul omenesc. Cum poate un nesimtit sa creada ca iti produce corpul o tona de anticorpi si gata, asta nu duce la niciun impact pe termen lung. Fauci, marsh acasa. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dtlawyers
BTPay
Allview
Stiri Locale
AAGES

Curs valutar BNR

17 Iun. 2021
Euro (EUR)Euro4.9242
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1226
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5075
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7620
Gram de aur (XAU)Gram de aur239.3938

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Boromir
CCIB - Emitere de certificate forta majora
Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
CCIB - Focus Bucuresti - iunie 2021
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro