Antonio Costa reafirmă la Sofia sprijinul UE pentru Ucraina

Z.B.
Internaţional / 3 septembrie, 19:19

Sursa foto: Facebook / Antonio Costa

Sursa foto: Facebook / Antonio Costa

Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a evidenţiat joi, la Sofia, după o întâlnire cu prim-ministrul bulgar Rumen Radev, că Uniunea Europeană va sprijini Ucraina şi va pune presiune asupra Rusiei până când războiul se va termina, transmite EFE, citat de Reuters.

„Hotărârea noastră de a sprijini Ucraina în apărarea sa şi în căutarea unei păci juste şi durabile rămâne neclintită. Este timpul ca Rusia să pună capăt acestui război, în loc să îl intensifice”, a spus Costa într-o declaraţie comună cu Radev în faţa presei, potrivit sursei citate. „Este timpul să se încheie războiul, este timpul să se declare un armistiţiu şi să înceapă negocieri reale de pace”, a adăugat el, conform sursei menţionate.

„Europa se confruntă astăzi cu crize numeroase şi diverse, ceea ce ne obligă pe toţi membrii săi să fim perseverenţi, să avem o voinţă fermă şi să căutăm soluţii viabile şi raţionale pentru a le depăşi'', a accentuat premierul Radev, fără să menţioneze Ucraina sau agresiunea rusă, informează Agerpres.

Prim-ministrul bulgar, un fost general, respinge ideea de a ajuta militar Ucraina şi consideră că acest lucru nu face decât să prelungească războiul şi nu favorizează diplomaţia, precizează Agerpres.

Vizita lui Antonio Costa în Bulgaria face parte din turneul său prin capitalele europene destinat să abordeze parametrii viitorului cadru financiar pe termen lung al UE, adaugă Agerpres.

Potrivit preşedintelui Consiliului European, este nevoie de un buget european care să fie pe măsura ambiţiilor UE şi care să ofere resursele necesare pentru îndeplinirea priorităţilor comune în domenii cheie precum apărarea şi securitatea, competitivitatea, inovaţia şi durabilitatea strategică, relatează Agerpres.

În acelaşi timp, acest buget trebuie să continue să sprijine agricultura şi politica de coeziune, deoarece acestea rămân piloni fundamentali pentru prosperitate, durabilitate şi dezvoltarea echilibrată a tuturor regiunilor europene, potrivit sursei citate.

„Noua realitate cere o nouă abordare pentru bugetul nostru comun, cu o structură nouă şi o nouă modalitate de alocare a resurselor”, a concluzionat Costa, conform sursei menţionate.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2536
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1095
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.6814

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb