ANTONY BLINKEN: ''Reţinerea arbitară a cetăţenilor altor ţări în scop politic este inacceptabilă''

G.U.
Internaţional / 1 octombrie 2021

''Reţinerea arbitară a cetăţenilor altor ţări în scop politic este inacceptabilă''

A arunca oameni în închisoare pentru a-i utiliza ca monedă de schimb politic este "total inacceptabil", a declarat ieri secretarul de stat american, Antony Blinken, după ce China a eliberat doi canadieni reţinuţi timp de aproape trei ani, notează AFP, conform Agerpres.

Fostul diplomat Michael Kovrig şi omul de afaceri Michael Spavor au fost plasaţi în detenţie la scurt timp după arestarea în 2018 de către Canada a directorului financiar al gigantului chinez de telecomunicaţii Huawei, Meng Wanzhou, la cererea Statelor Unite.

Deşi Beijingul a susţinut că cele două cazuri nu au legătură, "cei doi Michael", precum şi un american şi sora sa au fost lăsaţi să plece după ce Meng Wanzhou a ajuns la un acord cu autorităţile americane şi a reuşit să întoarcă în China săptămâna trecută.

"Suntem foarte bucuroşi să vedem că cei doi Michael au reuşit să se întoarcă acasă, la fel ca şi cei doi cetăţeni americani", a declarat Antony Blinken jurnaliştilor la Pittsburgh, statul Pennsylvania, unde participa la discuţii comerciale între Statale Unite şi Uniunea Europeană.

"Dar rămâne o problemă mai mare. Şi nu este vorba doar de China: alte ţări se dedau la practica reţinerii arbitrare a cetăţenilor altor ţări în scopuri politice. Şi asta ar trebui să fie total inacceptabil", a continuat el.

Responsabila grupului Huawei a fost eliberată după trei ani de arest la domiciliu la Vancouver, scăpând de extrădarea în Statele Unite care doreau să o judece pentru fraudă bancară în aplicarea sancţiunilor impuse Iranului.

Michael Kovrig şi Michael Spavor au fost arestaţi în China pe baza unor acuzaţii de spionaj considerate de Ottawa ca fiind "inventate bucată cu bucată". Ei au fost întâmpinaţi la întoarcerea în Canada de către prim-ministrul Justin Trudeau.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

40 de nopţi albe
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
SHE LEADS - Gala Excelenţei în Business
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Iul. 2026
Euro (EUR)Euro5.2327
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5909
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1208
Gram de aur (XAU)Gram de aur604.7416

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb