ANUL ACESTA: China va lansa peste 50 de sonde spaţiale

T.V.
Internaţional / 30 ianuarie 2019

China va lansa peste 50 de sonde spaţiale

China va trimite în cosmos peste 50 de sonde spaţiale, în decursul acestui an, pentru care vor fi realizate aproximativ 30 de lansări, a informat, astăzi, agenţia Xinhua citată de EFE.

Printre misiunile cele mai importante se remarcă lansarea rachetei cu rază lungă de acţiune Long March 5, care va fi testată în luna iulie, exact la doi ani după eşecul primei tentative de lansare.

În cazul în care testul va fi realizat cu succes, cea de-a patra serie a rachetei va fi însărcinată cu transportarea sondei Chang'e-5 pe Lună, la sfârşitul acestui an, informează Yang Baohua, vicepreşedintele Corporaţiei chineze pentru Ştiinţă şi Tehnologie Aerospaţială (CASC).

Chang'e-5, care va inaugura cea de-a treia etapă a programului de explorare selenară de către China, va culege mostre de pe suprafaţă Lunii pentru a le trimite, ulterior, pe Terra, a precizat Pen Jing, un cercetător al CASC şi responsabil al misiunii.

De asemenea, China va realiza mai multe exerciţii la Centrul Spaţial de la Wenchang (din insula Hainan), precum un zbor al rachetei Long March 5-B, care va fi un element-cheie în construcţia Staţiei spaţiale chineze, potrivit lui Shang Zhi, directorul Departamentului pentru Spaţiu al CASC.

Această rachetă, cu capacitatea de a transporta o încărcătură de peste 22 de tone, va transporta atât modulul principal, cât şi modulele de experimentare ale viitoarei staţii spaţiale.

China va plasa pe orbită zece sateliţi anul acesta, cu scopul de a completa, în 2020, sistemul de navigaţie Beidou, alternativa chineză la GPS, a precizat Shang.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

04 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2524
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5199
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5832
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1135
Gram de aur (XAU)Gram de aur649.5183

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
rod-print.ro
explorebucharest.ro
aiee.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb