AOAR cere adoptarea unei legislaţii privind resursele naturale

P.P.
Miscellanea / 15 octombrie 2018

AOAR cere adoptarea unei legislaţii privind resursele naturale

Asociaţia oamenilor de afaceri din România (AOAR) urmăreste cu interes major adoptarea unei legislaţii privind impozitarea exploatării gazelor naturale provenind din Marea Neagră.

"Considerăm esenţial ca deciziile vizând regimul fiscal aplicabil resurselor de petrol şi gaze, rezultate în urma exploatarilor offshore, să fie precedate de adoptarea unui proiect de lege mult mai relevant, ce urmează a fi dezbătut şi aprobat în Parlamentul României.

România are, în primul rând, nevoie de o lege care să permită repunerea în funcţiune sau construirea de noi unităţi de producere a energiei electrice, înlocuirea progresivă a alimentării termocentralelor alimentate cu păcură şi/sau cărbune", declară reprezentanţii AOAR, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei noastre.

Aceştia mai susţin că: "Este necesară asumarea prin lege a temelor de real interes public, precum refacerea potenţialului de valorificare a gazelor naturale (a petrolului) prin repornirea capacităţilor petrochimice, modernizarea sau construirea de noi capacităţi de producţie. România, cu resurse importante de petrol şi gaze, înregistrează constant deficit de balanţă comercială în domeniul produselor chimice şi petrochimice. Aceste produse ar asigura realizarea unei valori adăugate brute mult mai semnificative decât sumele încasate din impunerea unor redevenţe stimulative", se mai arată în comunicat.

AOAR a solicitat public, în ultimii ani, numeroaselor guverne ce au condus România să discute şi să propună o politică pe termen lung cu privire la exploatarea resurselor naturale ale României.

AOAR apreciază că a venit timpul ca, după cca. 30 de ani de restructurare haotică a economiei României, Guvernul, Parlamentul şi toate partidele politice să contribuie la fundamentarea şi realizarea unor politici economice favorabile mediului de afaceri, ca sursă constantă şi unică de venituri la bugetul statului, astfel încât să fie asigurată funcţionarea coerentă şi din ce în ce mai performantă a administraţiilor centrale/locale şi sustenabilitatea sistemelor publice de pensii, sănătate, educaţie, apărare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb