APAPR: Fondurile private de pensii au plătit 322 de milioane către clienţi

A.P.
Bănci-Asigurări / 8 noiembrie 2018

Fondurile private de pensii au plătit 322 de milioane către clienţi

Asociaţia pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR) a anunţat astăzi că fondurile private de pensii au plătit către clienţi peste 322 milioane de lei (69,1 milioane de euro) de la înfiinţare, în 2008, şi până în prezent.

APAPR a anunţat că a centralizat în premieră datele privind plăţile efectuate de fondurile de pensii private către clienti şi beneficiari de la lansarea sistemului şi până astăzi.

Datele sunt valabile atât pentru fondurile obligatorii, din Pilonul II, cât şi pentru cele din Pilonul III, facultative.

Au fost înregistrate peste 48.000 de cazuri de plată, fiind vorba despre plăţile facute în cazuri de deces (către beneficiarii legali), invaliditate şi pensionare (anticipată sau la termen), potrivit asociaţiei.

"Plăţile se fac, deocamdată, tranzitoriu, până la apariţia unei legi de plată sub forma de anuităţi, fie ca sumă unică, fie sub formă de tranşe lunare egale pe o perioadă de cel mult 5 ani, conform normelor ASF", se arată în comunicat, conform News.ro.

Pilonul II avea, la finalul lunii septembrie, 7,18 milioane de participanţi şi active nete în valoare de 9,99 mld de euro, dintre care peste 90% sunt investite în economia românească. Potrivit estimarilor APAPR, peste 1,5 milioane de participanţi au acumulat deja o sumă peste 10.000 de lei în contul individual de Pilon II.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

07 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0860
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4037
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4550
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7723
Gram de aur (XAU)Gram de aur567.2995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
gustulitaliei.ro
immromania.eu
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb