Apple dă în judecată producătorul spyware-ului Pegasus

S.B.
Internaţional / 24 noiembrie 2021

Apple dă în judecată producătorul spyware-ului Pegasus

Gigantul american Apple vrea ca NSO Group să fie făcut responsabil pentru spionajul guvernamental şi atacarea utilizatorilor produselor sale, informează news.ro.

Apple a chemat în judecată NSO Group, compania israeliană care a creat spyware-ul Pegasus, aflat la baza mai multor atacuri derulate, inclusiv de diverse guverne, împotriva unor jurnalişti, activişti şi politicieni.

Apple cere două lucruri instanţei. În primul rând vrea ca firma israeliană să fie făcută responsabilă de atacurile realizate cu spyware-ul pe care l-a vândut.

NSO Group, de fiecare dacă când a trebuit să răspundă public în legătură cu aceste atacuri, a spus că nu este responsabilă de felul în care clienţii săi îi folosesc produsele.

În al doilea rând, Apple cere să fie interzis prin hotărâre judecătorească accesul NSO Group la produsele sale. Aici ţinta clară este blocarea firmei israeliene de la folosirea iPhone-urilor, pentru a descoperi alte căi prin care să-şi dezvolte software-ul de spionaj.

Chiar dacă oficialii Apple spun că, prin intermediul Pegasus, au fost vizaţi punctual un mic număr de utilizatori, în opinia acestora, NSO Group se face responsabilă de încălcarea flagrantă a legislaţiei federale şi a celei de la nivel de stat.

Cu aceeaşi ocazie, Apple a explicat ceva mai bine modul în care Pegasus funcţiona. Acesta crea un Apple ID fals şi "planta" malware pe iPhone-ul victimei. Astfel, atacul era invizibil pentru utilizator şi se realiza fără ca acesta să trebuiască să facă ceva.

Apple, care promite, cu aceeaşi ocazie, că va dona 10 milioane de dolari, plus ce va obţine în urma procesului, unor organizaţii care militează împotriva supravegherii digitale, spune că serverele companiei nu au fost compromise în urma atacurilor cu Pegasus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
infinitumcosmetics.ro
fabricadeceai.ro

Curs valutar BNR

25 Mai. 2022
Euro (EUR)Euro4.9417
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6288
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8055
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7906
Gram de aur (XAU)Gram de aur276.5001

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro