Aproape un sfert din populaţia mondială este ameninţată de inundaţii

F.D.
Internaţional / 29 iunie

Aproape un sfert din populaţia mondială este ameninţată de inundaţii

Aproape un sfert din populaţia mondială este ameninţată de inundaţii semnificative, cu un risc mai ridicat în cazul ţărilor sărace, arată un studiu, informează AFP, potrivit Agerpres.

Cercetarea, publicată în revista ştiinţifică Nature Communications, a corelat date referitoare la riscul de inundaţii produse de râuri, ploi sau apele mărilor, cu date de la Banca Mondială referitoare la distribuţia populaţiei şi la nivelul de trai.

Concluzia a fost că circa 1,81 de miliarde de locuitori, echivalentul a 23% din populaţia globului, sunt expuşi în mod direct unor inundaţii de peste 15 centimetri. Printre aceştia, 780 de milioane supravieţuiesc cu mai puţin de 5,5 dolari pe zi.

Asia de Est şi de Sud, în special China şi India, concentrează 1,24 de miliarde de locuitori vizaţi de o astfel de ameninţare.

''Acest lucru presupune riscuri majore pentru viaţa şi mijloacele de existenţă, în special pentru populaţiile cele mai vulnerabile'', potrivit studiului. Peste 90% dintre persoanele expuse trăiesc în ţări sărace sau cu venituri intermediare.

Potrivit cercetătorilor, circa 12% din PIB-ul mondial pe 2020 se află în regiuni cu risc. Însă nu trebuie să credem că aspectul financiar ar putea concentra atenţia în mod părtinitor către ţările bogate şi centrele economice, au avertizat aceştia.

''Ţările cu venituri mici sunt expuse într-o manieră disproporţionată riscurilor de inundaţii şi sunt mai vulnerabile impactului dezastruos pe termen lung'', a constatat studiul, realizat de Jun Rentschler şi de colegii săi din cadrul Băncii Mondiale.

Studiul furnizează ''prima evaluare mondială a corelaţiei dintre expunerea la riscul de inundaţie şi sărăcie'', a constatat Thomas McDermott, din cadrul Universităţii naţionale Galway din Irlanda, într-un comentariu publicat în revista Nature Communications.

Încălzirea globală, precum şi o urbanizare greşit înţeleasă ar putea agrava aceste riscuri în anii care vor veni, au avertizat cercetătorii.

China a fost lovită în iunie de inundaţii fără precedent, când peste 500.000 de persoane au fost strămutate preventiv. Puternicele ploi musonice au provocat în aceeaşi lună peste 100 de decese în Bangladesh şi inundaţii care au pus în pericol peste şapte milioane de persoane.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, schimbările climatice au drept efect ploi mai brutale, mai frecvente şi mai intense la nivel global.

csalb.ro
Electromagnetica
arsc.ro

Curs valutar BNR

17 Aug. 2022
Euro (EUR)Euro4.8849
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8018
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.0503
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8119
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.7366

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro