Aproximativ 126.000 de persoane au tranzitat ieri punctele de frontieră din ţară

A.F.
Miscellanea / 28 mai

Aproximativ 126.000 de persoane au tranzitat ieri punctele de frontieră din ţară

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că sâmbătă au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 126.438 de persoane, dintre care 10.319 cetăţeni ucraineni.

Prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 237.950 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 61.500 de mijloace de transport.

Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 4.350.201 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi "frontiera verde", poliţiştii au constatat 55 de fapte ilegale (37 de infracţiuni şi 18 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la 6.690 de lei.

Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de 38.465.647 de lei.

Sâmbătă nu s-a permis intrarea în ţară a 15 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 12 cetăţeni români, din diferite motive legale.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Deja e clar ca că populația din Ucraina, nu fuge de frica rusilor ci de teroarea clicii Zelenski

    1. Pe logica asta si mujicii au rupt granitele din mujicia la mobilizarea partiala tot de "teroarea lui Zelenski"...erau ingroziti sa nu ajunga pe frontul din Bahmut:-)

      Din Ucraina au fugi 20 000 000 de persoane, din Rusia 50 000,

      iar în Bahmut deținuții lui Wagner au bătut mar trupele actorasului inarmat de 30 tari NATO, plătiți de 30 tari NATO, și rețeaua de informații militare tot 30 de tari NATO,

      MARE TEAPA TRASA ACTORASULUI EROU 

      Din 2014 de la invazia lui Putler in Crimea au plecat din mujicia peste 4 milioane de mujici, din care intre 700000 si un milion la anuntarea mobilizarii partiale. Cei plecati sunt toti tineri si cu studii superioare, cei care (mai si) citesc si se informeaza din surse independendente si nu isi iau lumina de la propaganda Kremlinului sau pentru care viata valoreaza mai mult decat o masina de spalat sau o LADA. Din Ucraina au plecat femeile si copii alfel riscau sa faca cunostinta cu promotorii "culturii mujice" si anume violatorii mujici:-)

      Deci în 9 ani au plecat din Rusia 2,5% din populație (4 milioane), iar din Ucraina eroului planetar au fugit in 2 ani 20 milioane, adică pete 30% din populație,

      comentul tău este forte departe de realitate 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
BTPay
Electromagnetica
hidroelectrica.ro
asbis.ro
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

22 Sep. 2023
Euro (EUR)Euro4.9675
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6709
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7134
Gram de aur (XAU)Gram de aur289.1272

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
ahkawards.ro
roenergy.eu
cnipmmr.eu
gotech.world
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb