Aproximativ 186.800 de persoane s-au aflat la punctele de frontieră în ultimele 24 de ore

D.T.
Miscellanea / 12 martie 2023

Aproximativ 186.800 de persoane s-au aflat la punctele de frontieră în ultimele 24 de ore

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că, în cursul zilei de ieri, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control (atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire) aproximativ 186.800 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 52.100 de mijloace de transport, pe ambele sensuri, conform Agerpres.

Potrivit sursei, pe sensul de intrare în România, au fost 89.188 de persoane, dintre care 8.210 cetăţeni ucraineni.

În ceea ce priveşte activităţile specifice, în zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii de frontieră au constatat, ieri, 65 de fapte ilegale (29 de infracţiuni şi 34 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini.

Bunurile ridicate în vederea confiscării au fost în valoare de peste 707.360 lei.

Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 41.750 lei.

În ultimele 24 de ore, nu s-a permis intrarea în ţară a 24 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 17 cetăţeni români din diferite motive legale.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. "8.210 cetăţeni ucraineni",

    de ce mai trimitem bani+ajutoare 

    daca in Ucraina sunt NUMAI mercenari

    straini care lupta pe front 

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3414
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7280
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3029
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8929

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb