Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”Conferinţa “Codul insolvenţei 2020”

Aramco obţine o sumă de 29,4 miliarde dolari în urma listării

I.M.
Internaţional /

Aramco obţine o sumă de 29,4 miliarde dolari în urma listării

Aramco a anunţat, duminică, că a obţinut, în urma Ofertei Publice Iniţiale (IPO), o sumă record de 29,4 miliarde dolari, după ce gigantul petrolier din Arabia Saudită a folosit opţiunea "greenshoe" (modalitate prin care o companie poate majora numărul de acţiuni vândute în IPO - n.r.), transmit Reuters şi AP.

Potrivit sursei citate, vânzarea a încă 450 de milioane de acţiuni a avut loc în timpul procesului de listare, a precizat compania al cărei acţionar majoritar este statul. Prin folosirea opţiunii "greenshoe", Aramco a vândut în total 1,7% din acţiunile sale.

Iniţial, Aramco anunţase că a reuşit să strângă 25,6 miliarde de dolari cu prilejul ofertei sale publice iniţială (IPO) din decembrie, care a devenit cea mai mare operaţiune de acest fel derulată vreodată în lume. Precedentul record în materie de IPO a fost stabilit de grupul chinez de comerţ electronic Alibaba, care în anul 2014 a strâns 25 miliarde dolari.

Duminică, acţiunile companiei saudite au scăzut la aproximativ 9,25 dolari, pe fondul tensiunilor dintre Iran şi SUA, care au afectat încrederea investitorilor din zona Golfului Persic.

Aramco este cea mai mare companie petrolieră din lume cu rezerve de ţiţei de aproximativ 265 miliarde de barili, sau 15% din depozitele mondiale de petrol. Recent compania a informat că în primul semestru din 2019 a realizat un profit net de 46,9 miliarde dolari, în scădere cu 12% comparativ cu perioada similară din 2018, ca urmare a scăderii preţului ţiţeiului.

Listarea la bursă a Aramco constituie punctul central al unui plan de reformă economică, denumit Vision 2030, destinat diversificării economiei saudite, care în prezent este puternic dependentă de petrol.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Business Card
BTPay
Cotnari
Gala 'Women in Economy 2020'
Benihana
Leap
Hotel Marshal Garden

ENGLISH SECTION

more articles

Anvergura
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS