Arbitrii din Serie A vor putea să îşi explice deciziile direct pe stadion

S.B.
Sport / 6 august, 09:17

Arbitrii din Serie A vor putea să îşi explice deciziile direct pe stadion

Şeful arbitrajului din Serie A a anunţat că arbitrii îşi vor putea explica deciziile luate în urma intervenţiei VAR în timp real, direct pe teren şi pe stadion, potrivit news.ro.

Acesta este un pas înainte major în ceea ce priveşte comunicarea între arbitri, jucători şi public.

Testată pentru prima dată la Cupa Mondială a Cluburilor, utilizarea sistemelor audio pentru arbitri face acum un pas important în Italia.

Şeful arbitrilor din Serie A şi Serie B, Gianluca Rocchi, a anunţat marţi că abitrii îşi vor putea explica deciziile luate după o intervenţie VAR direct în faţa întregului stadion şi a telespectatorilor.

"Este un pas înainte semnificativ în ceea ce priveşte comunicarea, deoarece de ani de zile lucrăm la transparenţă", a explicat el.

Gianluca Rocchi s-a declarat „deschis la dialog” cu cluburile şi jucătorii, dar „nu la atacuri”. „Dacă vom fi martorii unor incidente agresive, vom fi gata să luăm măsuri disciplinare severe, în special la începutul sezonului, pentru a transmite un semnal puternic”, a spus el.

Rocchi a recunoscut o lipsă de comunicare clară privind arbitrajul în Serie A, dar a promis o îmbunătăţire în acest sezon cu aceste progrese. "Când suntem transparenţi, oamenii ne urmăresc şi ne înţeleg", a explicat el.

"În acest an, vom fi mai deschişi şi mai clari. Chiar şi formatul de televiziune Open VAR a arătat că explicarea deciziilor îi ajută pe oameni să înţeleagă munca noastră. Acesta este un domeniu pe care dorim să îl îmbunătăţim în continuare", a spus el.

Cu toate acestea, el a fost clar cu privire la comentariile arbitrului de după meci: nu este în favoarea lor. "Nu există claritate imediat după meci", a spus el. "Dar să spunem asta: dacă dai un premiu când arbitrul este cel mai bun de pe teren, ei bine, vom începe să vorbim după meciuri ".

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

vladcazino.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

05 Aug. 2025
Euro (EUR)Euro5.0749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3954
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4254
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8413
Gram de aur (XAU)Gram de aur475.5041

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb