Arena Naţională este gata

F.A.
Sport / 6 august 2011

După fix trei ani, două luni şi 14 zile de la începerea lucrărilor, Arena Naţională este gata. Dacă vreţi, puteţi vedea cum arată un stadion de cinci stele. Astăzi, după ora 17:00, arena îşi deschidele porţile pentru cine doreşte să analizeze, să admire sau să critice cea mai occidentală investiţie, potrivit Antena3.ro.

Aici, în 2012, se va juca Finala UEFA - Europa League. Cel mai mare eveniment sportiv găzduit, în ultimii 20 de ani, de România. UEFA a pregătit deja clipul care ne prezintă arena. Una care ne face intrarea în lumea bună.

Stadionul poate fi utilizat 365 de zile pe an, indiferent de vreme. Un acoperiş retractabil va proteja spectatorii şi terenul.

Huliganii au interzis pe Arena Naţională. Când cumperi biletul, dai şi CNP-ul. Iar tichetul va avea un cod de bare ce va fi scanat la intrare. Aşa se va ştii, în orice moment, cine, unde stă şi ce face. Camerele de supraveghere care împânzesc arena disting inclusiv culoarea ochilor spectatorilor.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3297
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7489
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7547
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3631
Gram de aur (XAU)Gram de aur629.3552

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb