Arquus concurează la licitaţia pentru noi vehicule blindate a Armatei Române

G.U.
Companii / 22 septembrie 2021

Arquus concurează la licitaţia pentru noi vehicule blindate a Armatei Române

Liderul european în domeniul mobilităţii protejate, compania franceză Arquus concurează la licitaţia pentru noi vehicule blindate a Armatei Române, alături de partenerii săi industriali români, se arată într-un comunicat de presă. În cadrul acestei iniţiative, Arquus a organizat un eveniment special, pe 21 septembrie, la Bolintin-Deal, cu scopul de a-şi prezenta platforma de vehicule, precum şi strategia industrială.

În cadrul evenimentului, organizat la sediul Renault Trucks România, din Bolintin-Deal, Arquus a dezvăluit vehiculul blindat Sherpa Light 4x4, precum şi un plan cuprinzător de construire a unor alianţe pe termen lung cu industria românească de apărare. Aceste alianţe vor permite asigurarea unor activităţi de înaltă valoare, localizate în România, cu un plan complet de accelerare, pentru a răspunde nevoilor Forţelor Armate Române. De asemenea, ele vor genera un grad crescut de cooperare între industriile europene de apărare, prin crearea de parteneriate reciproc avantajoase, pe noi pieţe.

Moştenitor al unor companii de renume, precum Renault Trucks Defense, ACMAT şi Panhard, Arquus este deja partener al Forţelor Armate Române, furnizându-i anterior 16 vehicule blindate PVP 4x4, în timp ce o parte din vehiculele sale din familia Sherpa sunt, de asemenea, în utilizare, în cadrul unor unităţi NATO din România. Membră a grupului AB Volvo, compania Arquus este, de asemenea, un partener foarte apropiat de propria companie mamă, Renault Trucks, care este foarte prezentă în România, inclusiv prin furnizarea de şasiuri de camioane pentru unităţile de pompieri ale Ministerului Afacerilor Interne.

Pe urmele Grupului, în România, Arquus a dezvoltat, în ultimele decenii, parteneriate strategice cu mai multe companii româneşti din domeniul Apărării, prin aprovizionarea atât cu echipamente auto, cât şi cu echipamente militare pentru diverse programe internaţionale. Această cooperare include piese specifice, structuri metalice, scaune speciale... Arquus a avut, în special, o cooperare de succes cu PRO OPTICA, liderul român în domeniul soluţiilor RCWS, ceea ce a dus în trecut la achiziţia şi integrarea diferitelor RCWS pe vehiculele Sherpa Light, pentru contracte de export. Această cooperare este în curs de desfăşurare atât pentru pieţele interne, cât şi pentru cele de export.

Arquus a realizat, deja, demonstraţii cu gama sa de vehicule militare în România, în 2016, printre acestea numărându-se şi cel mai bine vândut vehicul al său, Sherpa, notează sursa citată.

Sherpa este un vehicul blindat 4x4 multifuncţional, proiectat de Arquus pentru a oferi o gamă largă de versiuni şi personalizări, pentru toate necesităţile şi misiunile, construit pe o bază unică, aceasta dovedindu-şi deja calităţile ca platformă comună pentru diferite versiuni şi din punctul de vedere al uşurinţei în întreţinere. Familia Sherpa este compusă, în prezent, din patru modele de bază: Sherpa Scout, un vehicul blindat de legătură şi recunoaştere, cu 4 sau 5 locuri pentru soldaţi; Carrier, echipat cu un pat, pentru transportul de trupe sau sisteme; APC, pentru transportul protejat al trupelor; şi Sabre, conceput pentru nevoile Forţelor Speciale. În diferitele sale versiuni, Sherpa poate face faţă majorităţii misiunilor şi poate transporta majoritatea echipamentelor forţelor de apărare şi securitate.

Certificat de NATO şi de Armata Franceză, Sherpa Light este un vehicul foarte popular, prezent deja în toate teatrele de operaţiuni şi în toate configuraţiile, fiind testat în luptă cu nenumărate ocazii. Mai mult de 1.000 de vehicule Sherpa Light au fost deja comandate şi livrate, o piatră de hotar care confirmă calitatea designului, versatilitatea şi durabilitatea vehiculului Sherpa.

De-a lungul anilor, modelul Sherpa a fost apreciat, în unanimitate, pentru compactitatea, mobilitatea sa excepţională şi sarcina sa utilă importantă, care conferă vehiculului o mare versatilitate şi adaptabilitate. Diverse forţe armate au recunoscut rapid aceste capacităţi. NSPA (Nato Support and Procurement Agency) a comandat, în special, vehicule Sherpa în versiunea echipată cu sisteme de comunicaţii pentru ISAF (Forţele Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate), desfăşurate în Afganistan.

Potrivit comunicatului, Chile, Liban şi Indonezia au achiziţionat, de asemenea, vehicule Sherpa, pentru a consolida capacităţile forţelor lor de poliţie şi de securitate. O versiune Assault Ladder a fost, apoi, dezvoltată de Arquus, în 2014, pentru a oferi capacităţi fără precedent în lupta împotriva crimei organizate şi a terorismului. India, poliţia federală braziliană, precum şi formaţiunea franceză de elită GIGN au ales, curând după aceea, această versiune. Unul dintre cele mai emblematice vehicule, Sherpa Assault Ladder este prezent la toate intervenţiile delicate ale grupării franceze. În 2016, Ministerul francez al Apărării a anunţat un contract pentru 300 de vehicule Sherpa, pentru a fi livrate în Kuweit. Aceste vehicule sunt folosite zilnic şi au fost utilizate în special pentru operaţiuni interne.

Un parteneriat la scară largă, construit pe baza modelului Sherpa

Succesul comercial al Sherpa, în toate versiunile şi configuraţiile, a permis înfiinţarea şi dezvoltarea unei activităţi industriale durabile şi pe termen lung, care combină metode moderne, experienţă pe termen lung şi proiectare de înaltă calitate, precum şi îmbunătăţirea continuă a unei platforme ale cărei calităţi au fost deja în întregime demonstrate în luptă.

Arquus îşi construieşte propunerea Sherpa Light adresată guvernului român în jurul dezvoltării şi susţinerii unei mari alianţe industriale franco-române de apărare terestră, care ar putea fi vârful de lance al cooperării în domeniul apărării în alte domenii, precum şi pe alte pieţe, inclusiv la export.

Pentru a atinge acest obiectiv, Arquus s-a asociat cu companii româneşti pentru a furniza produsul şi oferta potrivită pentru Armata Română: vehiculele Sherpa vor fi produse în România, Arquus punând la dispoziţie experienţa şi tehnologia necesare. În acest cadru, Arquus construieşte o echipă industrială completă, care lucrează umăr la umăr pentru a oferi cea mai bună soluţie pentru România.

Discuţii avansate de cooperare sunt purtate în mai multe domenii, inclusiv, dar fără a se limita la fabricarea de caroserii blindate, componente şi echipamente auto, integrarea sistemelor de comunicaţii / C4i, optronică, sisteme de control al focului, RCWS, avertizare şi protecţie CBRN, război electronic...

Pentru a atinge cel mai înalt nivel de conţinut local, asigurând, în acelaşi timp, un transfer fără riscuri al activităţilor industriale, pentru a îndeplini aşteptările României în ceea ce priveşte costurile şi timpii de livrare, Arquus şi partenerii săi români intenţionează să crească progresiv localizarea activităţilor de producţie, permiţând faze coerente de construcţie şi de dezvoltare, prin formarea echipelor locale, aprovizionarea locală progresivă, producţia şi integrarea, înainte de a lansa producţia la scară largă a vehiculelor în România, cu sprijinul Arquus.

Acest plan industrial va permite dezvoltarea cuprinzătoare a capacităţilor de cercetare şi dezvoltare, industriale şi de producţie în România, consolidând, în acelaşi timp, cooperarea pe scară largă, în cadrul industriei europene de apărare. Pe întreaga durată a programului, marea majoritate a valorii financiare a contractului va fi localizată în România, la fel ca şi producţia vehiculelor Sherpa.

Arquus urmăreşte localizarea în România a activităţilor industriale cu cea mai mare valoare adăugată, cu înfiinţarea de capacităţi de producţie şi service pentru familia Sherpa Light, atât pentru programele interne, cât şi pentru cele internaţionale.

Compania va organiza şi alte demonstraţii, în săptămânile următoare, pentru a prezenta în continuare capabilităţile Sherpa Light şi alianţa industrială construită în România.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

21 Ian. 2022
Euro (EUR)Euro4.9449
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3614
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.7821
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9178
Gram de aur (XAU)Gram de aur257.2300

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Pagini Aurii
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro