DONALD TUSK, SCRISOARE CĂTRE TUDOSE: "Statul de drept şi progresele în combaterea corupţiei sunt esenţiale"
Andrei StanPolitică / 1 iulie 2017
S.A.Piaţa de Capital / 1 iulie 2017
Fondul Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI) va fi concretizat până în septembrie în proiect de lege şi trimis spre Parlament, a anunţat ieri premierul Mihai Tudose.
Gabriel TănaseCompanii / 1 iulie 2017
Amalia IonescuCompanii / 1 iulie 2017
S.A.Politică / 1 iulie 2017
Ludovic Orban, preşedintele PNL, a declarat ieri că Executivul Tudose este "cel mai prost guvern de după Revoluţie", relatează Agerpres.
A.C.Companii / 1 iulie 2017
Kaspersky anunţă că jumătate dintre ţintele malware-ului de criptare ExPetr sunt organizaţii industriale, iar un sfert din total sunt companii din sectorul de petrol şi gaze, potrivit unui comunicat de presă al companiei.
A.C.Cultură / 1 iulie 2017
Laura AndreiInternaţional / 1 iulie 2017
S.B.Internaţional / 1 iulie 2017
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut la 1,3% în iunie, de la 1,4% în mai şi de la 1,9% în aprilie, arată o estimare preliminară publicată ieri de Oficiul european de statistică (Eurostat), transmit Reuters şi AP.
Amalia IonescuInternaţional / 1 iulie 2017
Alexandra CismaruInternaţional / 1 iulie 2017
Mina IrinaPolitică / 1 iulie 2017
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat, astăzi, la Botoşani, că plata subvenţiilor agricole aferente anului în 2017 către fermieri va fi făcută începând cu 15 octombrie, potrivit unor surse din media.
Mina IrinaMiscellanea / 1 iulie 2017
Mina IrinaPolitică / 1 iulie 2017
Mina IrinaAnticorupţie / 1 iulie 2017
Un număr de zece persoane din Hunedoara, Ilfov şi Bucureşti sunt cercetate de poliţişti pentru crearea unui prejudiciu de 1.000.000 de euro, prin evaziune fiscală în domeniul achiziţiilor de deşeuri metalice, transmit surse din media.
Mina IrinaInternaţional / 1 iulie 2017
Mina IrinaPolitică / 1 iulie 2017
Mina IrinaPolitică / 1 iulie 2017
Mina IrinaAnticorupţie / 1 iulie 2017
Mina IrinaCompanii / 1 iulie 2017
Mina IrinaAnticorupţie / 1 iulie 2017
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) demarează astăzi acţiunea "Litoral", pentru identificarea cazurilor de evaziune fiscală, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei.
Willy HomnerRevista Presei / 1 iulie 2017
• ADEVARUL
Mina IrinaInternaţional / 1 iulie 2017
Indicii bursieri Dow Jones şi S&P 500 de pe Wall Street, New York, au închis şedinţa de tranzacţionare de ieri în apreciere.
Internaţional /O.S. - 14 februarie, 21:45
Internaţional /O.S. - 14 februarie, 20:56
Internaţional /O.S. - 14 februarie, 20:11
Miscellanea /O.S. - 14 februarie, 19:43
Miscellanea /O.S. - 14 februarie, 19:35
Internaţional /O.S. - 14 februarie, 19:05
Macroeconomie /Theodor Stolojan - 13 februarie
Piaţa de Capital /Andrei Iacomi - 13 februarie
Macroeconomie /Coordonatorul studiului: Florian Goldstein - 13 februarie
Editorial /Cornel Codiţă - 13 februarie
Politică /George Marinescu - 13 februarie
| 5.0943 | |
| 4.2964 | |
| 5.5813 | |
| 5.8511 | |
| 686.0026 |
convertor valutar
»=Piaţa de Capital /A.V. - 13 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 13 februarie
Piaţa de Capital /A.I. - 12 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 12 februarie
English Section /George Marinescu - 12 februarie
Piaţa de Capital /A.V. - 11 februarie
Study Coordinator: Florian Goldstein

