A.S.F. atrage atenţia asupra entităţilor neautorizate care oferă servicii de investiţii financiare

G.D.
Miscellanea / 3 noiembrie 2022

A.S.F. atrage atenţia asupra entităţilor neautorizate care oferă servicii de investiţii financiare

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) atrage atenţia că societăţile din state terţe, care furnizează servicii de investiţii, pot opera în România doar prin înfiinţarea unei sucursale care necesită autorizare din partea Autorităţii, cu excepţia cazului în care furnizarea serviciilor se face la iniţiativa exclusivă a clientului, conform unui comunicat remis redacţiei. În acest context, Autoritatea informează asupra faptului că, la acest moment, nu există nicio astfel de sucursală autorizată de A.S.F.

Potrivit sursei citate, în ultima perioadă, A.S.F. a primit mai multe sesizări din partea consumatorilor cu privire la faptul că au fost apelaţi de persoane care se recomandau reprezentanţi ai unor "brokeri" cu sediul în state terţe şi care le ofereau servicii de investiţii, iar după ce îi convingeau să transfere diverse sume de bani în diferite conturi, aceştia nu mai putea fi contactaţi.

A.S.F. atenţionează potenţialii investitori că utilizarea serviciilor unei entităţi neautorizate nu le va da dreptul la despăgubiri prin Fondul de compensare a investitorilor. Prin urmare, Autoritatea recomandă investitorilor ca, înainte de a investi în diverse instrumente financiare şi, în special, înainte de a utiliza platforme de tranzacţionare online, chiar dacă iniţiativa contactării intermediarului aparţine investitorului în totalitate sau contactarea este efectul unei oferte a acestuia adresate direct sau printr-o terţă parte, să verifice dacă respectiva entitate se regăseşte în Registrul public al A.S.F.

Autoritatea de Supraveghere Financiară subliniază faptul că sunt state terţe unde nu există obligaţia de autorizare pentru societăţile care prestează activităţi de tip "brokeraj", astfel că aceste entităţi nu au nicio obligaţie legală de protecţie a investitorilor. Prin urmare, investitorii trebuie să fie conştienţi de faptul că, dacă folosesc serviciile unei entităţi care nu este reglementată şi autorizată, o vor face pe propriul risc. Un exemplu în acest sens este statul Saint Vincent şi Grenadinele, a cărui autoritate competentă atenţionează explicit potenţialii investitori că nu autorizează entităţile locale care intermediază tranzacţii de tip Forex sau tranzacţii cu instrumente financiare de tipul opţiunilor binare.

În ceea ce priveşte monedele virtuale, A.S.F. reiterează faptul că acestea nu sunt considerate instrumente financiare, astfel cum acestea sunt definite de Legea nr. 126/2018, astfel că entităţile emitente de monede virtuale, tranzacţionarea acestora şi platformele pe care acestea se tranzacţionează nu intră sub incidenţa supravegherii Autorităţii, se mai arată în comunicat.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Ce chestie!? ASF te vede!?

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Avocat Ianul Alexandra
cautavocat.ro
BTPay
danescu.ro
arsc.ro

Curs valutar BNR

31 Ian. 2023
Euro (EUR)Euro4.9221
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5466
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.8998
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.6028
Gram de aur (XAU)Gram de aur278.5779

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro