ASF: Fondurile de pensii facultative, în creştere cu 34%, la nivelul lunii decembrie

S.B.
Bănci-Asigurări / 8 februarie, 16:17

ASF: Fondurile de pensii facultative, în creştere cu 34%, la nivelul lunii decembrie

Fondurile de pensii facultative aveau active în valoare de 7,42 miliarde de lei, la finalul lunii decembrie, în creştere cu 34% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeaşi data a anului anterior, conform unui raport al Autorităţii de Supraveghere Financiară, informează Agerpres.

"Cele mai multe investiţii au fost efectuate local (95%), majoritatea fiind denominate în lei (87%)", se menţionează în raport.

Conform sursei citate, valoarea contribuţiilor virate în luna decembrie a fost de 92 milioane lei, în timp ce contribuţia medie a fost 181 lei.

Titlurile de stat deţineau cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 4,69 miliarde de lei, respectiv 63,2%. Pe locul doi se aflau acţiunile, cu 2,06 miliarde de lei (27,8%). Fondurile de investiţii se situau pe locul trei din acest punct de vedere, cu 245,84 milioane de lei, respectiv 3,3% din totalul activelor.

Potrivit datelor ASF, fondurile de pensii facultative aveau 999.352 de participanţi în luna decembrie 2025.

Pe Pilonul III sunt active următoarele fonduri de pensii: Azt Moderato, Azt Vivace, BCR Plus, Pensia Mea Plus, Esenţial, NN Activ, NN Optim, Pensia Mea, Raiffeisen Acumulare şi Stabil.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. SNP to thă muun !

    1. 0.8

      0.8 pe termen scurt, 2luni,

      că după, așa prin iulie, crește P2 de la 5% la 7% contribuție obligatorie + dl. Guda ETF = SNP 1.3 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0953
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3179
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5866
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8182
Gram de aur (XAU)Gram de aur718.6797

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
afeer.ro
greenppa.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
romexpo.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb