Asociaţia "Împreună pentru A8" ameninţă Guvernul cu o acţiune în instanţă

ALINA VASIESCU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi /

Reprezentanţii A8, la întâlnirea de ieri cu Avocatul Poporului, Renate Weber.

Reprezentanţii A8, la întâlnirea de ieri cu Avocatul Poporului, Renate Weber.

Oficialii A8 s-au întâlnit ieri cu Avocatul Poporului, unde au adus în atenţie faptul că Guvernul "întârzie cu rea-credinţă" aplicarea Legii privind construcţia autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş 

Reprezentanţii Asociaţiei "Împreună pentru A8", care militează pentru construirea Autostrăzii A8 Iaşi - Târgu Mureş, s-au întâlnit ieri cu Avocatul Poporului, Renate Weber, adresându-i o petiţie în care acuză Guvernul de "întârzierea cu rea-credinţă" a aplicării Legii privind construcţia autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş.

Iniţiativa a venit la 300 de zile de la promulgarea legii menţionate (nr. 291/2018), asociaţia constatând că "autostrada este blocată la acelaşi stadiu în care se afla în 2011 - adică nimic concret".

Domnul Ionel Apostol, preşedintele asociaţiei "Împreună pentru A8", ne-a declarat că după ce va primi răspunsul în scris de la Avocatul Poporului, asociaţia intenţionează să acţioneze în judecată instituţia Guvernului.

Şi vicepreşedintele Asociaţiei, Cătălin Urtoi, a spus că demersul de ieri este ultimul înainte de acţionarea în justiţie a statului, mai precis a instituţiilor responsabile pentru aplicarea legii privind construcţia A8: Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ministerul Transporturilor, Ministerul de Finanţe.

Conform oficialilor A8, Renate Weber a recunoscut că drepturile încălcate de guvern sunt reale.

Amintim că, anul trecut, Parlamentul a votat o lege prin care obligă Guvernul să construiască autostrada Iaşi - Târgu Mureş, dar până în acest moment guvernul nu a făcut nimic pentru lansarea proiectului.

În luna august, anul curent, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat că autostrada va fi declarată obiectiv de importanţă naţională ca să poată beneficia de finanţare de la bugetul de stat, ca alternativă la varianta iniţială avută în vedere - finanţarea prin parteneriat public-privat.

Reprezentanţii A8 au organizat, în 2018 şi 2019, mai multe proteste (inclusiv la Bruxelles, anul trecut), aceştia contestând lipsa de interes a guvernanţilor faţă de construcţia autostrăzii.

În toamna lui 2018, asociaţiile "Împreună pentru A8" şi "Moldova vrea autostradă" au derulat o campanie civică de strângere de semnături pentru construirea autostrăzilor A8 şi A7, infrastructură care, potrivit acestora, reprezintă o condiţie obligatorie pentru dezvoltarea durabilă economică şi socială a Moldovei, dar şi pentru recuperarea decalajului faţă de restul ţării.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

DTLAWYERS
Hidroelectrica
Business Card
BTPay
e-distribuţie
Cotnari
parmafood
smart city industry awards 2019
Calendarul BURSA 2019

ENGLISH SECTION

more articles

Schlumberger
Legestart
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS