Abonament gratuit
Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”Videoconferinţa “Afaceri în agricultură”

ASTĂZI:Piedone este aşteptat în faţa instanţei, în dosarul Colectiv

A.P.
Anticorupţie /

Piedone este aşteptat în faţa instanţei, în dosarul Colectiv

Curtea de Apel Bucureşti va judeca miercuri un nou termen în dosarul Colectiv. Proaspăt ales primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone este aşteptat să apară în faţa celor două judecătoare care vor pronunţa sentinţa finală. La Tribunalul Bucureşti, el a primit 8 ani şi jumătate de închisoare, dar a făcut recurs, scrie Radio Europa Liberă.

La primul termen din 18 septembrie, Popescu Piedone a invocat faptul că fiica sa este infectată cu coronavirus pentru a lipsi din sala de judecată. Ulterior, el a anunţa că a ieşit negativ la testul Covid.

La cinci ani fără o lună de la tragedia din clubul bucureştean Colectiv care a curmat vieţile a 65 de tineri, justiţia din România nu a reuşit să pronunţe o sentinţă finală. De această întârziere a profitat Cristian Popescu Piedone care a câştigat duminică un mandat de primar al Sectorului 5. În momentul incendiului, el era primar la Sectorulul 4 şi a fost cel care semnat documentele pentru funcţionarea clubului.

Prima decizie a venit abia în decembrie 2019 când Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe Popescu Piedone la 8 ani şi jumătate de închisoare. Patronii clubului bucureştean au primit fiecare câte 11 ani şi 8 luni de închisoare. În total 13 inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse ce însumează în total 115 ani.

Popescu Piedone şi dosarul Colectiv

Cristian Popescu Piedone a fost primar Sectorul 4 între 2008 şi 2015. Avea să demisioneze după tragedia din clubul Colectiv care a dus la moartea a 65 de tineri.

Iniţial a negat orice responsabilitate şi a afirmat: "sunt acoperit de acte", dar la cinci zile şi-a dat demisia şi avea să fie reţinut de DNA, iar apoi arestat preventiv.

Piedone şi două angajate din primărie au fost arestaţi preventiv în 7 noiembrie 2015, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti, şi puşi în libertate în 11 noiembrie, de Curtea de Apel, notează Radio Europa Liberă.

După patru ani, pe 16 decembrie 2019, Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat de Tribunalul Bucureşti la 8 ani şi 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizaţiilor de funcţionare pentru clubul Colectiv. A făcut recurs şi aşteaptă decizia Curţii de Apel. În situaţia în care aceasta va fi tot de condamnare, Piedone îşi pierde mandatul de primar la Sectorul 5.

Potrivit procurorilor, infracţiunea de abuz în serviciu constă în "eliberarea acordurilor şi autorizaţiilor de funcţionare pentru două societăţi comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispoziţiile privind controlul după emiterea autorizaţiilor".

"În calitate de funcţionar public - primar al sectorului 4 Bucureşti-, suspectul Popescu Cristian Victor Piedone şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, constând în încălcarea dispoziţiilor legale privind apărarea împotriva incendiilor, prevăzute în Legea nr. 307/12.07.2006, H.G.R. 1739/06.12.2006 şi Ordinul M.A.I. nr. 3/2011, prin aceea că a emis acordul de funcţionare nr. 3909/14.01.2015 şi autorizaţia de funcţionare cu nr. 369/14.01.2015 necesare desfăşurării activităţii de către S.C. Colectiv Club S.R.L., la punctul de lucru din strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4 Bucureşti".

Prin aceasta, fostul edil "a cauzat vătămarea drepturilor şi intereselor legitime ale unor persoane fizice şi ale Primăriei Sectorului 4 Bucureşti, în urma cărora reprezentanţii S.C. Colectiv Club S.R.L., care au putut desfăşura activităţi de alimentaţie publică, au obţinut un folos necuvenit în cuantum de 62.298 lei", mai spun procurorii, detaliază Radio Europa Liberă.

"De asemenea, pentru a autoriza funcţionarea clubului Colectiv, Piedone a emis cele două acte administrative (acordul de funcţionare şi autorizaţia de funcţionare), prin atestarea unor împrejurări necorespunzătoare adevărului, în sensul că S.C. Colectiv Club S.R.L îndeplinea cerinţele legale necesare avizării", se mai arată într-un comunicat DNA.

"​Eu sunt condamnat moral. Sunt autorul moral în cazul Colectiv, dar voi candida. Punct. Am ales sectorul 5 pentru că este cel mai văduvit sector al Capitalei, nu s-a făcut aproape nimic", spunea Cristian Popescu Piedone după anunţarea candidaturii.

Cu toate acestea, el nu voia să lase judecătorii să se pronunţe până la final privind vinovăţia sau nevinovăţia sa, ci punea sarcina în voturile alegătorilor.

"Este strigătul meu de disperare asupra nevinovăţiei mele în cazul Colectiv. Dacă sunt vinovat, cetăţenii nu mă vor vota. Să mă judece poporul, că la această primă instanţă nu îmi spune ce lege am încălcat", completa Popescu Piedone.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. mi se face greata doar cand vad piedone in titlul unei stiri.

    dupa ce johanis a spus ca trebuia sa moara lumea ca sa cada guvernul , oamenii au inteles ca incendiul a fost provocat si piedone este nevinovat . drept dovada a fost votat de oameni .

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Videoconferinţa FONDURI EUROPENE
DTLAWYERS
BTPay
ADAMA

Curs valutar BNR

29 Oct. 2020
Euro (EUR)Euro4.8747
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.1588
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.5641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4016
Gram de aur (XAU)Gram de aur251.2556

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

AAGES GROUP
syngenta
Cotaţii Emitenţi BVBCotaţii fonduri mutuale
14 Noiembrie - Noaptea Muzeelor
Legal Accelerators
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Pagini Aurii
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatservicii curatenie