ASTĂZISalariaţii INS protestează faţă de politicile de salarizare a statisticienilor

G.U.
Miscellanea / 17 decembrie 2021

Salariaţii INS protestează faţă de politicile de salarizare a statisticienilor

Salariaţii Institutului Naţional de Statistică (INS) vor ieşi astăzi în faţa instituţiei, timp de de 15 minute, ca formă de protest faţă de politicile de salarizare a statisticienilor, se menţionează într-un comunicat al Confederaţiei Naţionale Sindicale (CNS) Cartel ALFA, informează Agerpres.

"Astăzi, 17 decembrie, la ora 12:00, salariaţii INS vor ieşi în faţa Institutului National de Statistică, timp de de 15 minute, ca formă de protest împotriva politicilor de salarizare a statisticienilor. Acţiunea a avut loc şi ieri - tot la sediul INS, o formă spontană şi silenţioasă de manifestare a nemulţumirii", se menţionează în comunicat.

CNS Cartel ALFA publică scrisoarea deschisă adresată prim-ministrului, în care Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie semnalează, detaliat, cauzele care au generat nemulţumirile salariaţilor.

Reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie - FNSA şi Sindicatului din Institutul Naţional de Statistică Bucureşti - SINSB (membru al acestei federaţii) precizează că au luat act de informaţiile vehiculate în presă referitoare la intenţia Guvernului României de a "îngheţa", din nou, veniturile unor categorii de salariaţi din sistemul bugetar şi, în acelaşi timp, în baza unor criterii neînţelese de aceştia, de a permite altor categorii să beneficieze de aplicarea, în integralitate a Legii nr. 153/2017 privind salarizarea unitară în sistemul bugetar.

"Organizaţia noastră a încercat de multe ori, în ultimii ani, să supună atenţiei guvernelor precedente şi să solicite remedierea de îndată a discriminării salariale a salariaţilor din Institutul Naţional de Statistică şi direcţiile judeţene în raport cu alte categorii de salariaţi din administraţia centrală. Ne aflăm în situaţia în care, deşi ar trebui ca începând cu 1 ianuarie 2022 aceşti salariaţi să beneficieze de cuantumul salariilor de bază aferente grilei de salarizare pentru anul 2022, aceştia vor avea, din nou, veniturile blocate la nivelul anului 2020, în vreme ce Secretariatul General al Guvernului, o instituţie eminamente politică şi nu tehnică, în subordinea/coordonarea căreia INS este, beneficiază de grilele de salarizare maxime, aferente anului 2022, încă din anul 2017", se menţionează în scrisoarea deschisă semnată de Valer Suciu, preşedinte al FNSA şi Dan Iliescu, preşedinte al SINSB.

În document se precizează că din cele aproximativ 2.000 de posturi la nivel naţional, circa 1.600 sunt ocupate, motiv pentru care semnatarii scrisorii nu consideră că reprezintă un efort financiar prea mare pentru bugetul naţional.

"De fapt nu solicităm venituri suplimentare pentru această categorie, solicităm doar respectarea Legii 153/2017, lege care reglementează în mod expres ca până în anul 2022 să se reducă discriminările salariale la nivelul familiei ocupaţionale", se precizează în scrisoare.

Totodată, în document se menţionează că toate strategiile şi politicile decizionale sunt elaborate şi fundamentate pe baza analizelor datelor statistice, iar măsurarea rezultatelor implementării acestora la nivel macroeconomic nu se poate face fără să se utilizeze ansamblul de indicatori produşi de statistica oficială, toate acestea neputând fi realizate decât cu ajutorul celei mai importante resurse a Institutului Naţional de Statistică şi anume resursa umană.

Astfel, statisticienii sunt implicaţi în acţiuni majore la nivel naţional şi european, dintre care: Recensământul General Agricol, Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, alegerile prezidenţiale, parlamentare şi locale, proiecte şi colaborări cu Banca Naţională a României, Banca Mondială, Comisia Europeană etc.

"Statisticienii, de-a lungul timpului, şi-au menţinut integritatea profesională, imparţialitatea şi au respectat deontologia profesională, contribuind zi de zi, prin datele şi informaţiile furnizate tuturor categoriilor de utilizatori, la fundamentarea deciziilor importante pentru viaţa economică şi socială a naţiunii. Până în prezent ne-am lovit de un dezinteres al Guvernului României în ceea ce priveşte intenţia de motivare a salariaţilor din INS şi de asigurarea desfăşurării în condiţii optime a activităţii instituţiei, având în vedere caracterul specific al activităţii pe care o desfăşoară", conform documentului.

În scrisoarea deschisă se precizează, de asemenea, că anul viitor, în România, se va desfăşura Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor. Majoritatea activităţilor esenţiale ale acestui proces vor fi asigurate de salariaţii Institutului Naţional de Statistică, lucrători demotivaţi financiar pe fondul nerespectării prevederilor Legii nr. 153/2017.

"Este regretabil că aceşti salariaţi se află în situaţia de a apela la formele legale de protest din cauza refuzului repetat al guvernelor de a aplica în mod unitar şi nediscriminatoriu legea salarizării. În speranţa că veţi fi Prim-ministrul care înţelege şi respectă activitatea acestor salariaţi, vă solicităm să le asiguraţi, la fel cum se întâmplă cu alte categorii de bugetari, intrarea pe grila de salarizare aferentă anului 2022", se mai arată în scrisoarea deschisă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Apanova
csalb.ro
BTPay
Electromagnetica

Curs valutar BNR

01 Iul. 2022
Euro (EUR)Euro4.9461
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7286
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9311
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7088
Gram de aur (XAU)Gram de aur273.0029

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
romaniansmartcity.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro