AUR solicită includerea Limbii Române pe lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale

G.B
Politică / 3 ianuarie 2022

Claudiu Târziu

Claudiu Târziu

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) solicită ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, includerea Limbii Române, a Istoriei şi a Limbii Engleze în lista disciplinelor pentru care se vor organiza concursuri naţionale (olimpiade) în anul şcolar 2021 - 2022 şi în anii care vor urma, potrivit Agerpres.

"Solicit ministrului Sorin Cîmpeanu şi tuturor funcţionarilor din Ministerul Educaţiei din România să-şi facă datoria faţă de poporul român. Misiunea acestui minister este să se asigure că sistemul de învăţământ din România formează viitori cetăţeni ai ţării, conştienţi de identitatea, cultura şi spiritualitatea noastră naţională", a declarat miercuri senatorul Claudiu Târziu, copreşedinte AUR, într-un comunicat de presă.

În comunicatul AUR se mai afirmă că, în ultimii ani, se constată o "acţiune sistematică de subminare" a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de 'materii' a unor "teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

09 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3426
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7734
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8335
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.4056
Gram de aur (XAU)Gram de aur628.5372

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb