Australian Open va avea ceremonie de deschidere

S.B.
Sport / 12 decembrie, 10:12

Australian Open va avea ceremonie de deschidere

Turneul Australian Open va începe pentru prima dată cu o ceremonie de deschidere. Roger Federer va participa la eveniment alături de alte legende ale tenisului, potrivit news.ro.

"Australian Open va introduce o nouă tradiţie spectaculoasă cu prima sa ceremonie de deschidere, care va avea loc sâmbătă, 17 ianuarie, în seara dinaintea începerii turneului principal", se arată pe site-ul turneului de grand slam. „Lansând primul Grand Slam al anului, acest eveniment special va fi ocazia de a aduce un omagiu marilor campioni care au modelat tenisul, fanilor pasionaţi pe care i-au inspirat şi moştenirii incredibile pe care continuă să o construiască”, explică organizatorii competiţiei.

Roger Federer, de şase ori campion la Melbourne, va fi invitatul special al primei ediţii a acestei ceremonii de deschidere, înaintea meciurilor din tabloul principal (18 ianuarie-1 februarie).

Elveţianul, în vârstă de 44 de ani, va fi înconjurat de alte legende ale tenisului, precum Andre Agassi, de patru ori câştigător al turneului, şi australienii Pat Rafter şi Lleyton Hewitt, pentru a disputa un meci între foşti nr. 1 mondial.

„Mi se pare că a trecut o eternitate de când am inventat expresia „Happy Slam” (Marele Slam al fericirii) pentru Openul Australiei, şi încă zâmbesc când mă gândesc la toate momentele pe care le-am trăit aici”, a declarat Roger Federer, citat în comunicat. „Am trăit atât de multe emoţii la Rod Laver Arena... bucuria de a ridica trofeul de şase ori, onoarea de a juca în faţa lui Rod Laver însuşi, provocarea de a concura cu cei mai mari adversari ai mei şi, întotdeauna, dragostea şi sprijinul necondiţionat al fanilor australieni”.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2025
Euro (EUR)Euro5.0898
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3493
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4515
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8179
Gram de aur (XAU)Gram de aur589.4810

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mozart
Schlumberger
leonidas-universitate.ro
metalshow-tib.ro
ccib.ro
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
novaplus.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb