Austria a extins cu încă 6 luni interdicţia pe vânzările în lipsă cu acţiunile grupurilor financiare

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 mai 2010

Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare din Austria, FMA, a extins, ieri, cu încă şase luni interdicţia pe vânzările în lipsă cu acţiuni ale companiilor financiare, măsură care a fost introdusă la scurt timp după falimentul Lehman Brothers din septembrie 2008, transmite Reuters, potrivit Mediafax.

Interdicţia, acum valabilă până la 30 noiembrie, se aplică în cazul acţiunilor grupurilor bancare Erste şi Raiffeisen, dar şi ale asigurătorilor Vienna Insurance Group şi Uniqa.

Anterior, FMA a extins interdicţia cu câte trei luni, ultima dată în luna februarie.

O măsură similară a fost introdusă săptămâna trecută în Germania, unde autorităţile au interzis vânzările în lipsă - tranzacţii cu un accentuat caracter speculativ - cu acţiunile celor mai mari zece instituţii financiare germane.

Vânzarea în lipsă reprezintă plasarea unor acţiuni care nu se află în posesia vânzătorului, acesta mizând pe scăderea valorii titlurilor până la termenul limită de livrare pentru a le cumpăra atunci la un preţ mai mic decât cel obţinut deja de la cumpărător.

Erste, Raiffeisen, Vienna Insurance şi Uniqa se numără printre principalii jucători din sectorul băncilor şi asigurărilor din România. Erste este listată şi pe bursa de la Bucureşti.

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb