Austrian Airlines a amânat zeci de zboruri din cauza contaminării personalului cu COVID-19

F.D.
Companii / 26 iunie 2022

Austrian Airlines a amânat zeci de zboruri din cauza contaminării personalului cu COVID-19

Compania aeriană austriacă Austrian Airlines a fost nevoită să anuleze ieri 52 din cele 360 de zboruri programate în Europa din cauza creşterii numărului de contaminări cu COVID-19 în rândul personalului său, a declarat un purtător de cuvânt, relatează AFP, conform Agerpres.

"Membrii ai echipajelor noastre sunt bolnavi, cazurile de infectare cu coronavirus sunt în creştere", a anunţat Austrian Airlines, menţionând totodată şi impactul unei greve la centrul de control al traficului aerian din Marsilia, sudul Franţei.

Numărul cazurilor de COVID-19 a început să crească brusc în ultimele zile în Austria: aproape 9.000 de contaminări au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, faţa de 5.400 sâmbăta trecută.

Aceste anulări de zboruri se înscriu într-un context turbulent pentru sectorul aviaţiei.

O grevă a însoţitorilor de bord de la compania aeriană low-cost Ryanair a provocat anularea a zeci de zboruri sâmbătă, mai ales în Belgia, Franţa şi Spania, potrivit unor surse sindicale şi aeroportuare.

Gigantul aerian Lufthansa, compania-mamă a Austrian Airlines, a anunţat joi anularea a peste 3.000 de zboruri în această vară din cauza lipsei de personal, a grevelor şi a COVID-19.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. La comanda a venit covidul

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3495
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7770
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8093
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3909
Gram de aur (XAU)Gram de aur617.8007

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
ccib.ro
roenergy.eu
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb