Autoritatea Vamală Română şi Asociaţia pentru Combaterea Traficului Ilicit "Viitorul" au reînnoit Protocolul de cooperare

G.D.
Miscellanea / 7 decembrie 2022

Autoritatea Vamală Română şi Asociaţia pentru Combaterea Traficului Ilicit "Viitorul" au reînnoit Protocolul de cooperare

Autoritatea Vamală Română şi Asociaţia pentru Combaterea Traficului Ilicit "Viitorul" (ACTIV) au reînnoit Protocolul de cooperare prin care se doreşte dezvoltarea cooperării în domenii ce vizează promovarea, realizarea şi coordonarea de activităţi care să contribuie la informarea, conştientizarea şi educarea publicului şi a autorităţilor, cu privire la efectele negative ale traficului ilicit de mărfuri, conform unui comunicat remis redacţiei.

Potrivit sursei citate, părţile semnatare îşi propun să promoveze iniţiative de diminuare a traficului ilicit de mărfuri, campanii de informare, acţiuni de educare şi schimburi de experienţă, prin organizarea unor programe de conştientizare, atât pentru cetăţeni, cât şi pentru autorităţile şi instituţiile a căror activitate poate contribui la realizarea scopului urmărit, în sensul informării, educării, sensibilizării publicului larg şi a potenţialilor consumatori în legătură cu pericolele legate de achiziţionarea, utilizarea sau consumul produselor provenite din surse ilicite.

Colaborarea între cele două părţi, parteneri în lupta împotriva traficului ilicit de mărfuri, se va materializa şi prin organizarea de întâlniri şi schimburi de experienţă la nivel local, regional, naţional, între factorii decizionali, organizaţii neguvernamentale, reprezentanţi ai principalelor industrii afectate şi experţi în prevenirea şi combaterea traficului ilicit de mărfuri.

În acelaşi timp este vizată dezvoltarea de colaborări şi parteneriate, prin implementarea, în comun, a unor proiecte cu finanţare internă sau externă, relevante pentru atingerea scopului instituţional al autorităţii vamale din România, se mai arată în comunicat.

Pe scurt

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa “Securitatea cibernetică”
Avocat Ianul Alexandra
Electromagnetica
BTPay
cautavocat.ro
danescu.ro
arsc.ro
Gala Regista 2023

Curs valutar BNR

07 Feb. 2023
Euro (EUR)Euro4.9022
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5747
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian4.9405
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.4884
Gram de aur (XAU)Gram de aur275.3601

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Bursele din regiune
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro