Autorităţile din Thailanda reocmandă telemunca din cauza poluării

A.F.
Miscellanea / 7 aprilie 2023

Autorităţile din Thailanda reocmandă telemunca din cauza poluării

Un nou episod sever de poluare atmosferică ameninţă sănătatea a sute de mii de persoane din nordul Thailandei, unde autorităţile locale au lansat vineri un apel la lucrul în regim de telemuncă, informează Agerpres.

Guvernatorul provinciei Chiang Mai, Nirat Pongsittitavorn, a cerut să lucreze de la distanţă "pentru a se proteja şi a reduce impactul asupra sănătăţii" cauzat de aerul poluat, în urma "mai multor incendii şi a arderii miriştilor de către agricultori".

În oraşul turistic Chiang Mai a fost înregistrat în acestă dimineaţă un nivel de particule fine (PM 2,5) - atât de mici încât se pot infiltra în sânge - de 300 pe metru cub, potrivit companiei IQAir, care monitorizează calitatea aerului.

Acest nivel este de peste 60 de ori mai mare decât pragul maxim stabilit de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), a precizat compania elveţiană, care a plasat acest oraş thailandez în fruntea clasamentului său al celor mai poluate oraşe din lume.

Peste 1,3 milioane de persoane s-au îmbolnăvit în regat de la începutul anului din cauza aerului poluat, au anunţat autorităţile sanitare thailandeze la începutul lunii martie, în timpul unui episod anterior de poluare atmosferică.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
Conferinţa BURSA “Energia în priză”
conpet.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3447
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7519
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7347
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.2764
Gram de aur (XAU)Gram de aur639.2010

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb