Bacas Farm: 6 din 10 tineri cultivă legume şi fructe exotice în solarii

A.N.
Miscellanea / 26 noiembrie, 14:05

Bacas Farm: 6 din 10 tineri cultivă legume şi fructe exotice în solarii

Agricultura la solar a devenit un trend puternic în România, potrivit unui comunicat Bacas Farm trimis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează. Tot mai mulţi români îşi cultivă singuri legume, fructe de sezon, plante exotice sau chiar bananieri în propriile grădini, în solarii. Interesul a explodat după pandemie, iar astăzi 6 din 10 cumpărători de solarii sunt persoane tinere, cu vârste între 28 şi 45 de ani.

De altfel, potenţialul pentru producţia agricolă la scară mică este uriaş. Conform datelor oficiale, România are cel mai mare număr de fermieri din Uniunea Europeană - aproape 3,5 milioane - iar 90% dintre aceştia deţin ferme mici, de sub 5 hectare.

Trendul este în plină creştere: numai în ultimii ani cererea pentru solarii a crescut de 4 ori faţă de 2019, susţin specialiştii, mai ales odată cu mutarea tot mai multor tineri în mediul rural şi dorinţa lor pentru a consuma produse bio şi a avea un stil de viaţă mai sănătos.

„Românii au devenit tot mai preocupaţi de agricultura în solar, mai ales pentru că mulţi s-au mutat în mediul rural în ultimii ani. Interesul a crescut odată cu pandemia şi s-a menţinut, în special în rândul tinerilor care lucrează de la distanţă sau ca freelanceri. Pentru ei, agricultura în solar este un hobby şi o sursă de consum propriu. Acum primim tot mai multe comenzi de la persoane tinere şi familii cu copii mici, care îşi doresc legume proaspete şi mai ales sănătoase, fără chimicale.

Astăzi, aproximativ 70% dintre solariile pe care le vindem sunt folosite pentru producţie proprie, iar 30% pentru mici afaceri locale - în special culturi de căpşuni, afine, kiwi sau alte fructe cu valoare ridicată. Dacă înainte de pandemie clienţii principali aveau peste 60 de ani, acum majoritatea sunt tineri între 28 şi 45 de ani. Iar în ultimii 10 ani am văzut cum apar tot mai mulţi fermieri care cultivă culturi premium şi plante exotice în România. Potenţialul este infinit, conform datelor oficiale, România este ţara cu cel mai mare număr de fermieri din Uniunea Europeană, aproape 3,5 milioane, iar 90% dintre aceştia deţin ferme mici, de sub 5 hectare” spune Răzvan Pătraşcu, fondator Bacas Farm.

Pentru producţia de familie, cele mai populare culturi sunt roşii, castraveţi şi ardei primăvara şi toamna, salată, spanac, ridichi şi ceapă verde iarna, iar culturile noi apărute în ultimul deceniu includ căpşuni la solar, struguri de masă, afine, zmeură, kiwi şi diverse specii de bananieri, în special în Oltenia şi Banat. De asemenea, florile cultivate în solarii rămân un segment tradiţional încă puternic în România.

„Căpşunile cultivate la solar reprezintă o afacere foarte prosperă, deşi deloc uşoară. Vedem tot mai multe iniţiative noi, inclusiv struguri de masă cultivaţi în solarii - o practică relativ nouă pentru România, dar cu rezultate excelente. În zonele cu climat mai blând din sud, precum Oltenia şi Banatul, au început să apară culturi de afine, zmeură, kiwi şi chiar plante decorative din diverse specii de bananieri. Iar cultura florilor în solarii rămâne o tradiţie puternică, menţinută de mulţi ani”, spune Răzvan Pătraşcu, fondator Bacas Farm.

Cei care investesc astăzi într-un solar sunt activi profesional, mulţi lucrează remote, provin din domenii precum IT, inginerie, banking, consultanţă sau industrii creative şi aleg să se mute la casă în zone periurbane sau rurale. Motivaţia lor principală este accesul la hrană sănătoasă şi controlul total asupra modului în care sunt cultivate legumele consumate de familie. Pentru familiile cu copii mici, solarul devine o investiţie în sănătate şi o sursă constantă de produse curate.

În 2020-2021, când incertitudinea şi limitările de circulaţie au afectat major stilul de viaţă, cererea pentru solarii a crescut cu peste 40% faţă de anii anteriori. De atunci, trendul nu doar că s-a menţinut, ci continuă să crească anual.

Românii care vor să producă legume, fructe sau plante caută solarii profesionale tip tunel sau cu laterale verticale, cu structură zincată şi deschideri între 4 şi 8 metri. Clienţii optează în principal pentru solarii între 50 şi 200 mp, ideale pentru producţia familială. De asemenea, câştigă popularitate modelele cu înălţime mare, aerisire automată şi sisteme moderne de control al temperaturii. Cele mai multe solarii sunt comandate de românii din mediul rural din judeţele din Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova. Investiţia medie într-un solar complet echipat este cuprinsă între 3.500 şi 12.000 lei, la care se pot adăuga 400-1.500 lei pentru sisteme automate de irigare. Per total, o familie investeşte între 5.000 şi 15.000 lei în primul an de agricultură de grădină, incluzând solarul, răsadurile, consumabilele şi irigarea.

Automatizările complexe - ventilaţie la coamă, staţii meteo, sisteme de fertirigare - sunt eficiente în special pentru suprafeţe de peste 5.000-10.000 mp. Pentru solariile familiale, sistemele de irigare programabile şi aerisirea laterală cu motoreductor sunt cele mai accesibile şi eficiente.

Solariile hobby din lemn sau cu folii verzi se deteriorează în 1-2 ani. Românii preferă solariile profesionale Bacas, realizate din structură zincată şi folie triplustratificată, cu durată de viaţă de peste 20 de ani. Familiile tinere aleg durabilitatea şi siguranţa, în locul soluţiilor temporare.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

cristim.ro
digi.ro
rominsolv.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2025
Euro (EUR)Euro5.0903
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3975
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4532
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7900
Gram de aur (XAU)Gram de aur587.8991

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hiperambrozia.com
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
le-chateau.ro
cpbucharest.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb