Banca de Resurse Genetice din Buzău a pus în funcţiune un laborator de Biologie Moleculară şi Biochimie

Ana Felea
Miscellanea / 29 februarie

Banca de Resurse Genetice din Buzău a pus în funcţiune un laborator de Biologie Moleculară şi Biochimie

La aproape cinci de la înfinţare, Banca de Resurse Genetice Vegetale pentru Legumicultură, Floricultură, Plante Aromatice şi Medicinale Buzău anunţă punerea în funcţiune a unui laborator de Biologie Moleculară şi Biochimie din România unde, în urmă cu câteva zile, a avut loc prima extracţie de ADN din specii valoroase conservate, pregătind terenul pentru secvenţierea şi amprentarea genetică. Cu alte cuvinte, acum se va putea asigura securitatea soiurilor româneşti şi, de asemenea, se va putea elimina confuzia între soiurile autohtone şi cele din import, nu doar prin gust şi aspect, ci şi printr-o analiză genetică.

"În cadrul BRGV Buzău, un laborator de Biologie Moleculară şi Biochimie echipat cu tehnologie de vârf şi-a început activitatea ştiinţifică. Între 12 şi 15 februarie 2024, echipa specializată în genetică şi biologie moleculară a operat o primă extracţie de ADN din specii valoroase conservate, pregătind terenul pentru secvenţierea şi amprentarea genetică. Această realizare remarcabilă deschide noi orizonturi în înţelegerea şi protejarea biodiversităţii genetice, beneficiind de echipamente de ultimă generaţie, precum hota cu flux laminar vertical, minicentrifugă, vortex, secvenţiator de nouă generaţie pentru analiza genomului vegetal, electroforeză acizi nucleici, Real Time PCR, agitator cu încălzire, centrifugă pentru tuburi, fluorometru acizi nucleici, mixer de probe, amplificator ADN, şi multe altele", anunţă cercetătorii de la Banca de Resurse Genetice din Buzău.

Întreaga echipă a fost coordonată, în timpul analizei, de cercetătorul Costel Vânătoru, directorul unităţii de cercetare.

"Suntem bucuroşi că am reuşit să înfiinţăm un laborator de biologie moleculară şi genetică şi, totodată, şi de biochimie. Am reuşit să pregătim laboratorul şi, totodată, să-l dotăm cu aparatura necesară, în primul rând pentru biologie moleculară şi genetică, care a fost configurată şi pusă în funcţiune sub coordonarea unei echipe prestigioase care a venit să ne ajute, să ne aşeze aparatele şi să ne şi înveţe ca să lucrăm pe ele. Am reuşit pentru prima dată la Buzău şi în cadrul instituţiei noastre extracţia de ADN la speciile legumicole. Am început cu pătlăgele vinete, un soi de pătlăgele vinete pe care noi le avem în conservare, urmând ca extragerea AND- ului să îşi continue fluxul de lucru prin secvenţiere, amprentare genetică, deci, practic, să bio marcăm din punct de vedere genotipic resursele pe care le avem. Urmează ca scurt timp să vin să o echipă din Germania care să ne ajute să configurăm aparatura pentru biochimie", a spus Costel Vânătoru.

Pasul pe care l-au făcut cercetătorii buzoieni este unul extrem de important pentru identificarea şi păstrarea soiurilor pure, rezultatele de laborator putând fi recunoscute la nivel internaţional.

"Este pentru prima dată când echipa BRGV Buzău are toate condiţiile pentru a efectua procesul de extracţie de ADN din câteva specii biobancate de instituţi noastră, pregătindu-le pentru secvenţiere şi amprentare genetică. În timp ce în trecut, cunoştinţele noastre despre resursele genetice biobancate erau limitate la observaţii fenotipice, acest laborator nou înfiinţat ne permite acum să înţelegem aceste specii şi din punct de vedere genotipic şi biochimic. Aceste informaţii sunt nepreţuite, oferind o precizie remarcabilă rezultatelor noastre şi consolidând capacitatea noastră de a le autentifica, în scopul protejării identităţii acestora", a declarat dr. ing. Costel Vînătoru, directorul BRGV Buzău.

În plus, pe baza analizelor efectuate în noul laborator, în curând, cercetătorii buzoieni vor putea stabili şi care sunt soiurile modificate genetic. Pentru asta este nevoie de noi aparate pe care Banca de Gene urmează să le achizioneze.

"Într-o eră în care ştiinţa evoluează rapid, echipa BRGV Buzău se înscrie în trendul cercetării la standard internaţional. Prin utilizarea tehnologiei de ultimă oră şi corelarea rezultatelor cu agenda instuţiilor similare din întreaga lume, acest laborator devine un punct de referinţă în descoperirea şi protejarea bio-diversităţii genetice. Astfel, contribuim la conservarea şi dezvoltarea viitoare a bio-ecosistemelor, generând progres şi bunăstare prin certificarea unei alimentaţii sănătoase", punctează cercetătorii BRGV.

Totuşi, marea problemă a Băncii de Resurse Genetice Buzău o reprezintă lipsa de personal. Din 30 de posturi cuprinse în organigramă sunt ocupate doar 18.

"Banca va conserva patrimoniul genetic vegetal aflat în acest moment la Staţiunea de Cercetare Legumicolă din Buzău şi de pe cuprinsul ţării, care cuprinde peste 10.000 de soiuri de legume, plante medicinale şi aromatice pe cale de dispariţie. Colecţia de specii şi subspecii de plante va sta la baza viitoarelor cercetări în domeniul legumiculturii, floriculturii, plantelor aromatice şi medicinale, având ca scop menţinerea biodiversităţii, îmbogăţirea colecţiei de resurse genetice şi salvarea speciilor. De asemenea, Banca va îmbogăţi colecţia de resurse genetice la plantele medicinale şi aromatice din România prin înfiinţarea unei colecţii naţionale, unde se vor regăsi plante din flora spontană autohtonă şi internaţională, plante rare sau aflate pe cale de dispariţie. Beneficiarii acestei bănci de resurse genetice vegetale vor fi toate unităţile de cercetare dezvoltare din domeniul legumiculturii, floriculturii, plantelor aromatice şi medicinale din ţară şi străinătate", era precizat în comunicatul dat de Ministerul Agriculturii, în momentul înfiinţării unităţii de cercetare.

APA NOVA
hidroelectrica.ro
aages.ro
fedbet.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Apr. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6687
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.1404
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8125
Gram de aur (XAU)Gram de aur357.7647

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
domeniileostrov.ro
edevize.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
everythinghr.live
hipo.ro
32.aicps.ro
roenergy.eu
AIESEC
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb