Banca Mondială l-a desemnat pe Paul Romer în funcţia de economist şef

Laura Boico
Internaţional / 19 iulie 2016

Banca Mondială a confirmat luni că profesorul de economie de la Universitatea din New York, Paul Romer, va fi succesorul lui Kaushik Basu în funcţia de economist şef şi senior vicepreşedinte al Băncii Mondiale, precizează Reuters.

Paul Romer este un susţinător al teoriei creşterii endogene, potrivit căreia investiţiile în capitalul uman, inovaţia şi cunoaştere au contribuţii semnificative la creşterea economică.

De asemenea, această teorie, la dezvoltarea căreia a contribuit şi Paul Romer în anii '80 şi '90, susţine că efectele secundare ale economiei bazate pe cunoaştere vor duce la dezvoltare economică şi că ritmul de creştere pe termen lung al unei economii poate fi stimulat prin măsuri de genul subvenţii pentru cercetare, dezvoltare şi educaţie.

"Suntem încântaţi de angajamentul lui Paul Romer în favoarea reducerii sărăciei şi inegalităţii, precum şi pentru găsirea unor soluţii inovative pe care să le putem adopta la scară largă", a declarat preşedintele Băncii Mondiale, Jim Yong Kim.

Romer, în vârstă de 60 de ani, va prelua postul de economist şef al BM în luna septembrie. Numirea sa vine într-un moment în care oficialii Băncii Mondiale şi ai Fondului Monetar Internaţional sunt din ce în ce mai îngrijoraţi cu privire la încetinirea economiei mondiale şi schimburilor comerciale globale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Conferinţa BURSA “Digitalizare şi Siguranţă Cibernetică”
rominsolv.ro
danescu.ro
asbis.ro
asbis.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Iun. 2026
Euro (EUR)Euro5.2438
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6010
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6828
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0897
Gram de aur (XAU)Gram de aur595.4411

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb