Banca Transilvania acordă conducerii 7 milioane de acţiuni

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 10 iunie 2015

Banca Transilvania (TLV) va atribui conducerii 7,05 milioane de acţiuni, în conformitate cu o decizie a Adunării Generale din aprilie 2014, potrivit unui raport transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Acţionarii Băncii au aprobat, anul trecut, alocarea de acţiuni gratuite către membrii conducerii şi angajaţi.

Acţiunile provin din răscumpărările pe care le face banca pe bursă.

Consiliul de Administraţie al BT a decis pe 8 iunie să distribuie acţiunile către membrii organului de conducere, directorii şi directorii adjuncţi din Centrala Băncii, directorii regionali, dealeri, dealeri şefi şi alte categorii de angajaţi şi salariaţii din Grupul Financiar Banca Transilvania, care îndeplinesc următoarele condiţii: au avut rezultate deosebite în anul 2014, acceptă condiţionările planului de fidelizare aprobat de Consiliul de Administraţie, au o conduită morală, profesională, socială în acord cu standardele băncii, adoptate prin Codul de Conduită, se implică activ şi eficient în promovarea intereselor şi produselor băncii, potrivit comunicatului citat.

Rcent, Fitch Ratings a crescut ratingul IDR pentru finanţări pe termen lung al Băncii Transilvania (BT) cu o treaptă, de la "BB-' la "BB', cu perspectivă stabilă, arată un raport al băncii trans-mis Burse de Valori Bucureşti (BVB).

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2435
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5984
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1331
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.2963

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb