Banii de la BM au intrat în Trezorerie

A.G.R.
Politică / 21 octombrie 2009

Primul împrumut, în valoare de 300 milioane euro, de la Banca Mondială, a intrat miercuri în contul Trezoreriei, au precizat, pentru Agerpres, reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor Publice.

Următorul împrumut de la Banca Mondială, în valoare de 360 milioane euro ar putea fi aprobat teoretic până la finele anului în curs, au subliniat reprezentanţii MFP.

Banii de la BM au ca destinaţie sprijinirea reformelor guvernamentale în domeniul fiscalităţii, al protecţiei sociale şi în sectorul financiar. După cum se arată în preambulul la acordul primului împrumut pentru politici sociale, scopurile reformei sunt "consolidarea sistemului de management al cheltuielilor publice, crearea unui tampon pentru atenuarea impactului crizei asupra populaţiei sărace şi vulnerabile şi minimizarea riscurilor unei crize în sectorul financiar".

Primul împrumut, menit să contribuie la diminuarea efectelor crizei economice globale şi să ajute România să îşi reia procesul de creştere si convergenţă către Uniunea Europeană, a fost aprobat de Board-ul BM în ziua de 16 iulie.

Reamintim că luni BM a precizat că delegaţia BM va putea veni la Bucureşti pentru discutarea condiţiilor în care va fi acordat cel de-al doilea împrumut pentru politici de dezvoltare numai după ce România va avea un nou guvern, aprobat de Parlament.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

02 Feb. 2026
Euro (EUR)Euro5.0959
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2958
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5372
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8854
Gram de aur (XAU)Gram de aur644.9082

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
ccib.ro
disb.ro
tophotelawards.ro
metalshow-tib.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb