Băsescu: Am importat tradiţia Ford

F. A.
Politică / 8 septembrie 2009

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, azi, că producţia Ford la Craiova este extrem de importantă pentru oraş, cu atât mai mult cu cât a fost importată o tradiţie.

"Producţia Ford la Craiova este în primul rând extrem de importantă pentru oraş. În al doilea rând, înseamnă că am importat o tradiţie. În 2005, când am vorbit cu Ford Junior, preşedintele grupului Ford la acea vreme, în vizita mea în SUA, era doar un vis. Am văzut şi expoziţia de maşini produse de-a lungul istoriei de Ford. Am înţeles atunci câtă tradiţie, tehnologie şi ştiinţă de a produce o maşină este înglobată în această companie. Astăzi avem tradiţia Ford în România. Este foarte important", a declarat şeful statului la sosirea în municipiul Craiova, unde participă la inaugurarea activităţii de producţie la Uzinele Ford din localitate.

Pe de altă parte, preşedintele Băsescu a apreciat drept "o poziţie corectă" decizia conducerii Parlamentului de a decala de pe 14 septembrie pe 15 septembrie intervenţia sa în plenul Camerelor reunite ale forumului legislativ.

"Este o poziţie corectă. Eu am cerut data de 14, nefiind fixată la ora aceea începerea anului şcolar. Pe 14 Parlamentul nu lucrează, toţi parlamentarii fiind plecaţi în teritoriu. Şi atunci mi s-a părut corectă decizia birourilor să vin pe 15, în prima zi în care lucrează Parlamentul. Nu cred că este o problemă", a adăugat Băsescu.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “

Ziarul BURSA

11 noiembrie
Mirosul Crăciunului
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Noi. 2026
Euro (EUR)Euro5.3443
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7617
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.8052
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3946
Gram de aur (XAU)Gram de aur624.0791

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
immromania.eu
carieraenergetica.ro
energyexpo.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb