Băsescu cere Comisiei Europene reevaluarea progreselor României în Justiţie

A.M.
Politică / 14 ianuarie 2020

Traian Băsescu (Sursă foto: Facebook)

Traian Băsescu (Sursă foto: Facebook)

Fostul preşedinte Traian Băsescu a cerut Comisiei Europene reevaluarea progreselor ţării noastre în domeniul Justiţiei şi refacerea raportului MCV de către experţi independenţi, argumentând că ultimul raport a fost redactat în perioada campaniei electorale, când Frans Timmermans "şi-a exercitat calităţile de critic pe justiţia din România", informează News.ro.

"MCV a fost introdus pentru România în 2007. În faza iniţială, a avut patru obiective. Ultimul raport, cel pentru anul trecut, are nu mai puţin de 18 recomandări, marcând un salt înapoi de vreo 13 ani. Este adevărat, raportul a fost redactat în perioada campaniei electorale, când prietenul meu Frans Timmermans şi-a exercitat calităţile de critic pe justiţia din România. Pentru a avea un raport corect, solicit Comisiei o refacere a raportului pentru România, prin experţi independenţi, nesubordonaţi comisarului Timmermans", a declarat Băsescu în plenul Parlamentului European.

Marţi dimineaţă, într-o postare pe Facebook, el a precizat că sub cooperarea prin MCV, ţara noastră a realizat progrese importante în justiţie.

"Incontestabil, România este un stat de drept chiar dacă mai are de lucru până la atingerea stadiuluii de stat de drept consolidat. În aceste condiţii, sunt de părere că ultimul raport MCV prin care suntem "decuplaţi" de Bulgaria este inacceptabil. Din acest motiv, am cerut Comisiei Europene o reevaluare a progreselor din justiţie", explică fostul preşedinte.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. ce progrese a facut Romania in domeniul Justitiei?

    Ca in timp ce tara se imprumuta cu miliarde de euro, voi jefuiati tot ce vedeati in fata ochilor, ca infractorul Dragnea ere cit pe ce sa distruga justitia din tara, atita cita era, ca jefuitorii tarii sunt achitati intr-o veselie, ca dupa ce infractorul Dragnea a foast incarcerat nu s-a reusit nimic pentru consolidarea Justitiei, ca... Asta numesti tu, id.iotule!, progrese in domeniul Justitiei?

    Cele din Raportul MCV sunt neadevarate? Mincinos ipocrit si canceros ce esti! 

    1. la salariile si pensiile lor mari totu-i roz pentru ei.

      Pribegesti întruna; n-ar fi mai indicat sa faci o oprire si sa te documentezi?

      Pe lângă Basescu esti doar o bascalie; pribeag, bineanțeles.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
rominsolv.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Sep. 2026
Euro (EUR)Euro5.2649
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5728
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1380
Gram de aur (XAU)Gram de aur640.8715

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
explorebucharest.ro
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
hartconsulting.eu
thediplomat.ro
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb