Băsescu spune că trebuie să se gândească dacă promulgă legea prin care Guvernul poate face bugetul

F.A.
Politică / 17 noiembrie 2009

Preşedintele Traian Băsescu a declarat azi că trebuie să se gândească înainte de a promulga legea prin care Parlamentul abilitează Guvernul demis să alcătuiască bugetul pentru 2010, arătând că "e o absurditate" ca un Guvern care nu mai are încrederea Legislativului să facă bugetul.

"Trebuie să gândesc, să văd, deocamdată nu am primit raportul de la departamentul meu de specialitate. Eu cred că unul din marile pericole ar fi pe de o parte să dărâmăm Guverne, iar pe urmă să ne dăm seama ce prostie am făcut şi să le reinvestim, dându-le atribuţiuni de Guverne funcţionale. Nu este posibil aşa ceva, suntem stat democratic", a declarat Traian Băsescu, întrebat cum va proceda în cazul legii transmise de Parlament spre promulgare.

Întrebat dacă, având argumente, nu va promulga legea, şeful statului a declarat că nu se pronunţă până nu vede conţinutul acestui act normativ.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Oct. 2026
Euro (EUR)Euro5.3393
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7706
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.7239
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.3273
Gram de aur (XAU)Gram de aur635.4807

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
raobooks.com
rod-print.ro
roenergy.eu
bio-circle.ro
Cotaţii fonduri mutuale
eduprosummit.ro
immromania.eu
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
energyexpo.eu
hartconsulting.eu
Harta noii economii fragmentate
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
40 de nopţi albe
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb